ActualitateFlash

Oamenii de zăpadă au propriul festival, în Straja

Carmen Cosman

În Staţiunea Straja, va fi organizată, sâmbătă, cea de-a treia ediţie a Festivalului Oamenilor de Zăpadă. Anul trecut, participanţii au realizat un om de zăpadă de peste opt metri.

Pe platoul de sub Cruce
Oamenii de zăpadă au propriul festival, care se organizează de trei ani în Staţiunea Straja. Ediţia din acest an este programată să se desfăşoare sâmbătă, între orele 11.00 şi 15.00, iar concurenţii sunt aşteptaţi pe platoul de sub Crucea din Straja. Organizatorii spun că acest concurs este destinat, în primul rând, copiilor, dar oricine doreşte se poate înscrie, fără limită de vârstă. Cei mai frumoşi oameni de zăpadă vor fi premiaţi cu diplome, cupe, medalii şi bani, dar, ca şi la ediţiile precedente, nici un participant nu va pleca fără un suvenir, care să le amintească de ineditul concurs.
Anul trecut, când a avut loc cea de-a doua ediţie, în Straja au fost peste 3.000 de turişti, atât la schi, cât şi ca să participe la Festivalul Oamenilor de Zăpadă, care are drept scop promovarea potenţialului turistic al Văii Jiului şi al Staţiunii Straja.

One thought on “Oamenii de zăpadă au propriul festival, în Straja

  • De toata isprava acest om de afaceri,dar OM in primul rind,Emil Parau.Din pacate administratiile locale din Valea Jiului au prea putina aplecare la sfaturile si solutiile domniei sale pentru promovarea Vaii Jiului.Se multumesc cu eforturile sale solitare.Fara dumnealui Straja ar fi ramas un reper geografic pe harta.Sa-i dea Dumnezeu sanatate si spor in tot ce intreprinde !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura