Oameni noi pe listele PNL la alegerile parlamentare

Liberalii hunedoreni au depus ieri la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) dosarele de candidaţi la alegerile parlamentare din 11 decembrie.
În ton cu conducerea centrală a PNL, liderul filialei judeţene, Florin Roman, a arătat că echipa de candidaţi este formată în mare parte din oameni noi, care nu au mai fost în Parlamentul României. Iar, scorul pe care liberalii vor să-l obţină în judeţ este de cel puţin trei mandate de deputat şi unul de senator.
„Ne-am propus să obţinem cel puţin trei deputaţi şi un senator. Din perspectiva rezultatelor pe care le-am obţinut la alegerile locale, acest lucru este posibil. Avem cea mai bună echipă de candidaţi, o echipă nouă în proporţie de 75 la sută. O echipă care are şi experienţă prin prezenţa doamnei Carmen Hărău. (…) Practic, cu puţină muncă şi cu puţină organizare, sunt convins că vom putea să-i convingem pe locuitorii judeţului că important este ca Hunedoara să rămână în Transilvania, în Ardeal, lângă Alba, lângă Arad, lângă Timiş, lângă tot ce înseamnă dezvoltare şi să nu «fugă», prin vot, lângă Teleormanul lui Dragnea”, a declarat Florin Roman, preşedintele interimar al PNL Hunedoara.
Au înţeles mesajul străzii
Prima pe lista de candidaţi la Senat, parlamentarul Carmen Hărău a arătat că echipa liberalilor din judeţ este una puternică şi că îşi propune să continue în mandatul de senator promovarea proiectelor legislative care să ducă la dezvoltarea judeţului. Candidatul care deschide lista pentru Camera Deputaţilor, Lucian Heiuş, a mai subliniat că PNL Hunedoara a înţeles mesajul străzii şi vine cu o echipă nouă, cu oameni noi, profesionişti, dar şi cu oameni cu experienţă parlamentară, făcând referire la deputatul Carmen Hărău. Acesta a mai spus că speră ca pasul pe care-l face PNL Hunedoara, prin candidaţii puşi pe liste, să fie perceput şi apreciat ca atare de către electorat.
Candidaţii de la PNL Hunedoara pentru Camera Deputaţilor sunt: Lucian Heiuş, Dorin Gligor (consilier judeţean), Marcel Goia (primarul Haţegului), Oana Frânc (consilier judeţean), Valeriu Butulescu, Lucian Gherman (consilier judeţean), Ovidiu Furdui (primarul comunei Crişcior) şi Mihai Irimie (primarul comunei Şoimuş). La Senat, lista este deschisă de Carmen Hărău (deputat) şi continuă cu Adrian David (fost preşedinte al CJ Hunedoara), medicul Ioan Petrui, Constantin Lupu (directorul ştiinţific al Insemex) şi Vasilică Potecă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Eu nu inteleg unde e PNL in lista PNL? numai traseisti...... va voteaza exact nimeni! BRATIENII SE RASUCESC IN MORMINTE !

  • Cu Hărău chiar ca e echipa nouă.La vremurinoi tot noi!
    Si apropo,daca HHărău a ajuns etalon al PNL ați ajuns jos.

  • Vorbim de certitudinea locului păstrat? Sau de dorința de-a fi totul ca înainte? Acum este momentul bilanțului și votul din 11 decembrie va arăta câtă încredere mai au alegătorii în culoarea galbenă....

  • Frumoasa lista de traseisti.
    PSD nu-s buni ca cica-s hoti si comunisti.
    PNL ul nu-i PNL si oricum sice si Pink Floyd ca au fost rai cei de aci.
    Asa ca:
    Va fi un vot alb.
    Fara discutii, tovarasi.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

8 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

8 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

8 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

8 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

8 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

8 ore ago