Oameni de calitate

Îmi face plăcere să scriu despre oameni pe care-i cunosc şi despre care se întâmplă să am o părere foarte bună. Oameni pe care i-am întâlnit în diverse împrejurări, nu suntem prieteni, dar am avut ocazia să le apreciez prestaţia profesională. Nu ştiu că voi scrie despre ei, de altfel, nici nu sunt prea mulţi.
Pe Gică Băieştean l-am cunoscut acum vreo 15 ani, eram reporter la TVR. Nu am schimbat prea multe cuvinte, pur şi simplu ne-am dat mâna şi ne-am rostit numele. În urmă cu patru ani, ne-am reîntâlnit în timp ce documentam un articol pentru revista „Dilema veche”, iar în 2007, am însoţit un grup mare de vizitatori occidentali, veniţi în judeţ în cadrul programului Eurodyssee, pe care fiecare dintre ei îl coordona în ţara lui. Gică Băieştean, de profesie muzeograf la Sarmizegetusa, cea de lângă Haţeg, le-a prezentat într-o engleză fluentă istoricul capitalei Daciei Romane. Simplu, inteligibil, profesional. Cred că prestaţia sa ar face cinste oricărui muzeu din ţara asta.
Daniel Iancu era jurnalist la „Cuvântul liber”. Ciudat, am relaţionat din nou, prin intermediul aceleiaşi reviste, el în calitate de cititor. M-a surprins plăcut faptul că citea revista, că mi-a apreciat articolul. A plecat de la ziar, nu mai ştiam nimic. L-am regăsit în postura de doctorand al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cu două săptămâni în urmă, în aceeaşi revistă, am avut ocazia să citesc un articol semnat Daniel Iancu, muzeograf la Muzeul de Artă Populară şi Etnografie din Orăştie. Articol documentat, mergând spre ştiinţific, evident rod al unor eforturi de a înţelege, a sintetiza şi a reda propria opinie. E doar o coincidenţă faptul că ambele personaje lucrează ca muzeograf.
Sunt exemple de oameni rămaşi pe-aici, prin judeţ, dincolo de pasiuni politice. Cu ocazia unui concert al elevilor de la liceul „Sigismund Toduţă”, scrisesem despre cei mai talentaţi dintre ei, deveniţi profesori universitari sau solişti prin oraşele mari ale ţării, la Timişoara, Braşov, Bucureşti. Pleacă, pentru a-şi pune talentul în valoare şi valoarea în evidenţă. Cei doi, despre care scriu astăzi, sunt aici, în judeţ, probabil anonimi pentru mulţi dintre dumneavoastră. Sper eu că va veni vremea când talentul lor va putea fi pus în valoare şi prin întemeierea (sună ca dracu’ cuvântul, dar asta este…) unei universităţi în care să studiem cetăţi dacice şi ruine romane, paleontologie, botanică, geologie. Acum le studiază alţii, de pe la alte facultăţi, de prin alte oraşe. Ştiu, tot români sunt şi ăştia, dar am uneori senzaţia unei colonii bogate, incapabile să producă elite. Scuze, dacă rănesc orgolii…