O veste bună: nici un pacient COVID-19 internat!

O veste excelentă vine de la Spitalul municipal din Hunedoara. Aici, nu mai este internat nici un bolnav cu noul virus. Managerul unităţii medicale, Radu Budae, a confirmat acest lucru.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, la spitalul din municipiul de pe Cerna, cel mai mult au fost internaţi 60 de bolnavi cu COVID-19. Trebuie spus că aici au fost trataţi nu doar aceşti pacienţi, dar şi cei non-COVID şi zeci de suspecţi de coronavirus. Munca personalului medical de la Spitalul municipal Hunedoara a fost şi este una deosebită, având în vedere aceste condiţii. În prezent, potrivit managerului Radu Budae, toţi cei care sunt internaţi aici sunt testaţi de COVID-19. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Bah Budae, cum stai cu asistentele? Tot pe sub birou le bagi la angajare sau la promovare?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

17 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

17 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

17 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

17 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

17 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

17 ore ago