Categories: Eveniment

O treime din bisericile din judeţ, fără stingătoare de incendii

Carmen Cosman

Deşi de Înviere se înregistrează un mare aflux de credincioşi şi în orice moment, poate avea loc un incendiu, o treime dintre lăcaşurile de cult din judeţul Hunedoara, care au fost verificate de pompieri, nu au stingătoare de incendii.
De asemenea, la 10 la sută dintre biserici nu se respectă regulile de organizare a activităţii de stingere a incendiilor şi de evacuare. Acestea sunt concluziile la care au ajuns reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, care au verificat obiectivele de cult din judeţ.
Reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Hunedoara au efectuat controale la 20 de lăcaşuri de cult. Cu această ocazie, au fost constatate 23 de deficienţe, fiind soluţionate pe loc 11. Pe de altă parte, s-a constatat că în nici una din bisericile controlate nu există instalaţii electrice improvizate şi toate au amenajate locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, în timpul slujbelor religioase, în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, vegetaţie sau arbori.
„În noaptea de Înviere, peste 30 de pompieri vor fi implicaţi în acţiuni de asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în lăcaşurile de cult, şi evacuare în caz de urgenţă”, a declarat Viorel Demean, inspectorul şef al ISU Hunedoara. De precizat că lăcaşurile de cult au anumite particularităţi, cum ar fi utilizarea focului deschis (lumânări) în diferite ritualuri religioase; un număr mare de persoane în spaţii restrânse; deschiderea uşilor spre interior, construcţii din lemn, o singură cale de evacuare, unele vopsele şi uleiuri combustibile cu care se vopsesc pereţii, în timp ce unele biserici sunt declarate monumente şi nu se pot face lucrări. „Datorită acestor particularităţi, în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, foarte rapid se instalează fenomenul de panică, iar de aici până la înregistrarea de victime, nu mai este decât un singur pas”, a mai spus inspectorul şef al ISU Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

o zi ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

o zi ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago