Categories: Actualitate

O tonă de fân, mistuită de flăcări

La sfârşitul săptămânii trecute, pompierii hunedoreni au intervenit pentru stingerea a şapte incendii în mai multe localităţi din judeţ.

Potrivit reprezentanţilor ISU Hunedoara, unul dintre ele s-a petrecut la o casă a unei familii din Lupeni, flăcările manifestându-se la coşul de fum necurăţat. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu capacitate de 5.000 şi 9.000 de litri şi o ambulanţă de prim-ajutor de tip B2. Alte două echipe de pompieri de la Detaşamentul Deva au intervenit pentru stingerea unor deşeuri de carton şi plastic care au luat foc în incinta unei societăţi comerciale. Un alt incendiu s-a produs în localitatea Toteşti, unde a ars aproximativ o claie de o tonă de fân, la care a acţionat Garda de intervenţie Rîu de Mori cu o autospecială cu capacitate de 9.000 litri. Flăcările au plecat de la un alt foc aprins lângă claia de fân. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Admitere ID/IFR 2024: la Universitatea Politehnica poți studia oricând, de oriunde și în ritmul tău

Licențiat în informatică, comunicare sau inginer în telecomunicații sau mecanică - sunt titluri care pot…

9 minute ago

Anunţ angajare

Firmă de construcții angajează muncitor necalificat în construcții, din municipiul Deva, cu permis de conducere…

10 minute ago

Anunţ angajare

Firmă de construcții angajează muncitor necalificat în construcții, din municipiul Hunedoara, cu permis de conducere…

12 minute ago

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

24 de ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

24 de ore ago