Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, pe o distanţă de aproximativ 10 kilometri, în direcţia Brad-Abrud. „În zona barajului Mihăileni, şoferul autoturismului urmărit a oprit, iar echipajul de poliţie s-a oprit în spatele acestuia, la o distanţă de aproximativ patru metri. Poliţiştii au coborât din autospecială pentru a efectua identificarea conducătorului auto, moment în care acesta a executat manevra de mers cu spatele, lovind autospeciala de poliţie. La volan se află o tânără în vârstă de 20 ani, care a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier nu au existat victime”, a informat comisarul şef Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Tânăra va fi cercetată pentru conducerea autovehiculul sub influenţa băuturilor alcoolice. (M. Crivăţ)
Echipele din teren intervin constant pentru îndepărtarea zăpezii acumulate în urma ninsorilor, astfel încât circulația…
Situația intervențiilor și a acțiunilor autorităților județene pentru eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de…
Astazi este prima zi in care vremea ne-a dat putin ragaz. Am putut sa ne…
Un tânăr din localitate a reușit să construiască un om de zăpadă impresionant, cu o…
Continuăm deszăpezirea în curţile şcolilor şi gradiniţelor din oraşul nostru
În ultimele 24 de ore, la solicitarea dispecerului de serviciu și în urma celor 70…