Ciprian Marinuţ
Plecarea unor sportivi valoroşi şi schimbul de generaţii au avut efect negativ asupra palmaresului clubului CSS Hunedoara la Campionatul Naţional de Nataţie în bazin scurt, desfăşurat la finalul săptămânii, în bazinul de pe Cerna. Sportivii hunedoreni au obţinut o singură medalie, un bronz în proba de ştafetă masculină de 4×50 de metri mixt, fiind la „multe mile marine” distanţă de bilanţul strălucitor reuşit la alte ediţii ale Naţionalelor derulate la Hunedoara. Şi, ca apusul performanţelor să fie şi mai întunecat, un record realizat în anul 2009 de sportivii de la CSS Hunedoara a fost bătut la competiţia din acest an.
Tradiţie nerespectată
Desfăşurat pentru al nouălea an consecutiv la Hunedoara, Campionatul Naţional în Bazin Scurt a fost lipsit la această ediţie de „tradiţionala adrenalină” oferită de implicarea în lupta pentru medalii a sportivilor de pe Cerna. Aflaţi doar la vârsta de juniori II, sportivi antrenaţi în prezent de Anca Băjan şi Dan Ardelean au avut şanse minime în faţa seniorilor şi juniorilor mari, astfel că au reuşit o singură prezenţă pe podium. Performanţa aparţine ştafetei masculine formată din Andrei Păduraru, Raul Bădărău, Norbert Maer şi Adrian Sava, care s-a clasat pe locul trei la juniori în finala probei de 4×50 de metri mixt. Cu un timp total de 1:58:11, ştafeta clubului de pe Cerna a fost devansată de echipele de la CSŞ Reşiţa şi Şcoala Generală Numărul 3 Suceava. În aceeaşi probă, ştafeta hunedoreană a ocupat locul nouă la nivel de tineret şi locul 12 la seniori. În probele individuale, cele mai bune rezultate au fost reuşite de Ancuţa Păiuş, care şi-a trecut în palmares mai multe prezenţe în finale. Sportiva de la CSS Hunedoara a ocupat locul patru la juniori în proba de 50 de metri bras şi locul cinci în finala B la nivel de seniori şi tineret, clasându-se de asemenea pe locul cinci la juniori în proba de 100 de metri bras şi pe locul patru în finala B la seniori şi tineret în aceeaşi probă.
I-au crescut pentru alţii
Cei mai valoroşi sportivi crescuţi în ultimii ani de CSS Hunedoara, Alexandru Bădeaţă şi Alexandru Ancuţa, ajunşi acum la vârsta senioratului, au concurat pentru CSU Piteşti, deoarece clubul de pe Cerna nu poate legitima seniori. Ei şi-au trecut în cont mai multe medalii, doar că acum, aceste trofee punctează pentru noul lor club. Dincolo de aceste nemulţumiri, CSS Hunedoara a suferit şi pentru că un record naţional stabilit de sportivii săi a fost bătut la această ediţie a Campionatului Naţional. Astfel, recordul naţional în proba de 4×50 de metri liber, de 01,41.99, stabilit de ştafeta compusă din Scurtu, Jucan, Ancuţa şi Rizan la ediţia din 2009 a fost acum doborât de o ştafetă a Liceului „Emil Racoviţă” din Bucureşti, care a încheiat cursa cu timpul de 01,41.35.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au efectuat cercetări privind furtul unui card bancar și…
Cum se învârt banii europeni în regiunea cu lămpașe, între niște potentați și niște sinecuriști?…
Sandu Remus - căpitanul echipei Jiul Petroșani Pentru că a acceptat să conducă gruparea fanion…
Adrian B. din Uricani Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influența…
Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu (foto) a câștigat la Tribunalul Hunedoara, procesul intentat lui Mihai Marian…
Hațeganul sancționat repetat a crezut că va scăpa fără a da socoteală, dar planul lui…