Reportaj

O sãrbãtoare de nota 10

06 zile hateg 2[1]

Nicolle Ebner

Pentru trei zile, locuitorii oraşului Haţeg au lăsat la o parte grijile gospodăriilor şi incertitudinea zilei de mâine şi s-au pus pe petrecut, parcă în ciuda crizei economice. Mii de locuitori din toată Ţara Haţegului au dat năvală în cochetul orăşel Haţeg, pentru a participa la sărbătoarea oraşului, desfăşurată sub genericul „Festivalul cultural-artistic Haţegana”, eveniment ajuns la a X-a ediţie.

Participare, peste aşteptări
Paradoxal, numărul participanţilor la serbările oraşului Haţeg a fost mai mare decât anul trecut electoral. „Sunt impresionat de mulţimea de oameni, care a venit să sărbătorească alături de noi. Chiar dacă sunt momente de criză, populaţia a simţit nevoia de distracţie, iar acest lucru s-a observat în numărul mare de participanţi la sărbătoarea noastră. M-au luat şi pe mine prin surprindere, deoarece ştiam de la ediţiile precedente că, în prima zi,  lumea nu se prea înghesuie. Anul acesta, regula nu s-a mai confirmat, iar cei mai mulţi care au simţit nevoia să se distreze, au fost tinerii. Mă bucur, pentru că, în aceste vremuri grele, am reuşit totuşi să păstrez tradiţia şi să le fac o bucurie haţeganilor. Cum spuneam, în ciuda crizei economice, oamenii de afaceri din zona Haţegului au avut suficiente resurse, pentru a sponsoriza evenimentul cu 80.000 de lei”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş.

Cântecul a răsunat peste oraş
Anul acesta, parcă şi programul cultural artistic dedicat sărbătorii oraşului a fost mai bogat şi mai diversificat. Manifestările au debutat vineri, cu o expoziţie de pictură şi sculptură în holul cinematografului din oraş, iar vizitatorii au avut ocazia de a face „shopping” în „Târgul meşterilor populari”, care s-a bucurat de o prezenţă interjudeţeană. Seara, pe scena amplasată în centrul oraşului, sărbătoriţii şi invitaţii au avut parte de un spectacol folcloric susţinut de ansamblul „Bucura” din Haţeg şi numeroşi solişti vocali. Iar petrecerea nu s-a încheiat aici, pentru că administraţia locală a considerat că nu trebuie irosit nici un ceas din cele trei zile de sărbătoare, aşa că au valorificat la maximum şi o bună parte din noapte, distracţia fiind asigurată de câteva trupe rock şi pop.

Şi cultura a avut locul ei în program
Sâmbătă, acelaşi scenariu, dar cu alţi protagonişti. Prima parte a zilei a fost dedicată culturii: vizitarea muzeului „Ţării Haţegului” şi lansarea cărţii „Vocaţia culturală a Haţegului”, scrisă de prof. Radu Igna, cetăţean de onoare al oraşului. Nu au fost uitate viitoarele talente locale, promovate în cadrul concursului „Tinere talente haţegane”, la care au participat copiii de la grădiniţele din oraş, de la Clubul Copiilor, Şcoala Generală „Aron Densuşianu”, Şcoala Generală „Ovid Densuşianu” şi Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”. După care, din nou cântec, joc şi voie bună, de data aceasta antrenul fiind asigurat de alte orchestre şi solişti de muzică populară. Concertele celor de la Top Secret, De La Vegas şi Celia au încins şi mai tare petrecerea.

„Artileria grea”, aruncată în luptă, în ultima zi
Ieri, în ultima zi a evenimentului, primarul Nicolae Timiş a trimis pe câmpul de luptă artileria grea. La amiază, a avut loc o paradă a portului popular, deschisă de o trăsură cu cai şi un spectacol folcloric, prezentat de mai multe formaţii artistice: Ansamblul „Bucura” din Haţeg,  Fanfara din Vulcan, grupuri folclorice din Orăştie, Lelese, Petroşani, Ilia, Căluşarii de la Mărtineşti, Fetele de la Căpâlna, Grupul folcloric bărbătesc „Sâncelenii” din Alba. După amiază, demonstraţie de paraşutism iar pe seară, taragoatele, saxofoanele, ţambalele, viorile şi voci consacrate au răsunat din nou în tot Haţegul, ca să afle tot natul că în oraş, e mare sărbătoare.

Punct final, cu foc de artificii
Şi, aşa cum se cade la case cu pretenţii, şirul de petreceri s-a încheiat cu un foc de artificii, care i-a dus deja cu gândul pe participanţi la sărbătoarea de anul viitor. La sfârşitul fiecărei seri, primarul Nicolae Timiş şi-a arătat mulţumirea faţă de artiştii care au adus bucurie în sufletele haţeganilor, acordându-le tuturor câte o diplomă de excelenţă şi flori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura