Comunitate

O şansă la educaţie

Livia Botici

Potrivit unui raport al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, de la începutul anului 2010, poliţiştii au depistat 247 de elevi care absentează în mod frecvent de la cursuri. De asemenea, conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar, pe parcursul anului trecut, 235 de elevi  – 24 din învăţământul primar, 101 din cel gimnazial şi 110 de la liceu – au abandonat cursurile.

Proiect finanţat integral de UE
Tocmai de aceea, o asociaţie non-guvernamentală din municipiul Hunedoara a demarat un proiect, denumit „Descoperă”, cu ajutorul căruia 60 de copii, ce prezintă un risc extrem de ridicat pentru abandon şcolar, au o şansă la educaţie. Timp de trei ani, în fiecare sfârşit de săptămână, cei selectaţi vor lua parte la activităţi educaţionale, pentru a-i atrage spre şcoală. Proiectul este finanţat aproape în totalitate de Uniunea Europeană şi are o valoare de 570.000 de euro.
„Absenteismul este prima formă a abandonului şcolar. În judeţul nostru, acest fenomen este în creştere, mai ales pentru faptul că există foarte mulţi copii care au rămas în grija rudelor, deoarece părinţii sunt plecaţi în străinătate. Neavând asupra lor un control direct şi permanent, aceşti elevi sunt primii expuşi absenteismului, iar mai apoi, abandonului şcolar. Noi tocmai împotriva acestui fenomen încercăm să luptăm. Proiectul Asociaţiei Absolvenţilor, Părinţilor şi Angajaţilor Colegiului Naţional  „Traian Lalescu” Hunedoara (APAC) a reuşit să câştige suma de 570.000 de euro, de la Uniunea Europeană, bani cu care vom demara acţiunea împotriva abandonului şcolar. Un număr de 60 de elevi, cu vârste cuprinse între opt şi 16 ani, pentru care există riscul de a se lăsa de şcoală, vor fi cooptaţi în acest proiect. «Descoperă» va oferi gratuit acestor copii, activităţi de recuperare şcolară, îi va sprijini să înveţe experimental fizică, chimie, biologie sau informatică, în funcţie de alegerea copilului. Asociaţia APAC le va pune la dispoziţie, mijloacele necesare pentru realizarea de proiecte ştiinţifice şi va organiza tabere”, a declarat Maria Gheorghe, specialist în relaţii publice, în cadrul APAC.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura