Categories: Actualitate

O pensionară s-a sinucis, aruncându-se în Lacul Cinciş

Ieri, o femeie în vârstă de 66 de ani, din municipiul Hunedoara a decis să-şi pună capăt zilelor, aruncându-se de pe barajul lacului de acumulare Cinciş.

„Femeia a mers la locul respectiv cu un taxi, a coborât şi după câteva minute în care s-a plimbat pe barajul de la Cinciş, s-a aruncat în gol. Hunedoreanca a fost observată de paznicul obiectivului, care a alertat serviciile de urgenţă. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi o ambulanţă. Femeia a fost scoasă din apă de pompieri, paramedicii încercând în zadar prin manevre de resuscitare să o readucă la viaţă. Victima a decedat în urma înecului, nefiind suspiciuni de comiterea vreunei crime”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a adăugat că trupul neînsufleţit al victimei a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago