O nouã microcantinã pentru copiii nevoiaşi la Deva

Oana Mihnea

Ieri, preotul şi consilierul social Dumitru Diniş a sfinţit cea de-a patra microcantină socială pentru elevi în Deva.
Cantina se află la Şcoala Generală nr. 5 „Andrei Mureşanu“ din muncipiu şi vine în sprijinul copiilor care au o situaţie familială şi materială precară. La iniţiativa preotului Dumitru Diniş şi a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, începând de astăzi, 12 elevi de clasele primare vor primi după terminarea orelor de curs o masă caldă. Mâncarea oferită copiilor vine din donaţiile credincioşilor cu inimă mare. Spaţiul pentru servirea mesei este pus la dispoziţie de conducerea unităţii şcolare, iar de consumabile, mobilier şi veselă necesară se ocupă parohia. La toate cele patru micro cantine din Deva, 32 de suflete beneficiază de acest ajutor alimentar, dar şi de o vorbă bună din partea părintelui. „În funcţie de necesităţi şi posibilităţi, vom mai deschide şi alte microcantine. Aceşti copii, cu rezultate bune la învăţătură, dar care au nevoie de sprijin, merită toată atenţia noastră. Se poate citi bucuria la ei pe chip şi pe mine asta mă mulţumeşte“, a declarat Dumitru Diniş, consilier social şi preot la Parohia Deva 5, Biserica de lemn din Dorobanţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

19 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

20 de ore ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

20 de ore ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

20 de ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…

20 de ore ago