Categories: ActualitateFlash

O nouă investiţie în parcul logistic din Băcia

Magdalena Şerban

Începerea lucrărilor de construire a obiectivului “Havi Logistics” din cadrul  “Transylvania Logistic Park” din comuna Băcia a fost marcată de o ceremonie la care au participat reprezentanţi ai Prefecturii Hunedoara, ai Primăriei Băcia, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, precum şi oameni de afaceri.
Un pas important
Valoarea investiţiei se ridică la suma de 4.000.000 de lei, iar suprafaţa vizată pentru construcţie este de 5.000 mp, fiind o extindere a depozitului actual (dezvoltat de către Deva Logistics Center SRL DLC, pe o suprafaţă de 20.000 mp), actualmente închiriat unui mare retailer. Clădirile vor fi, însă,  de sine stătătoare. Noul edificiu va însuma un depozit de produse frigorifice (până la -25 grade Celsius), unul de poduse refrigerate (2-10 grade Celsius) şi unul de marfă ambientală. Luna aprilie a anului viitor reprezintă linia de finiş a lucrărilor şi totodată, cea de început, pentru activitatea propriu-zisă. “Havi Logistics este o firmă mare, cu operaţii în SUA, Asia şi Europa, prezentă pe piaţa românească din 1995. Principalul nostru client este, în continuare, McDonald’s România. Vrem să facem o treabă bună şi sper să nu fiu prea optimist în a vă spune că peste câţiva ani, vom extinde această clădire, a cărei construcţie aşteptăm să fie finalizată pentu că suntem pregătiţi deja, să operăm aici”, a declarat Ioan Mihnea, reprezentantul Havi Logistics în România.
Un primar mulţumit
“Eu am o vobă: Deva este capitala judeţului Hunedoara, iar Băcia este inima lui. De aici, pornesc multe. Am avut şansa să beneficiem de o primă investiţie importantă în 2008  (parcul logistic), ce a încurajat cele ulterioare şi a adus 100 de locuri de muncă. Cea actuală va oferi, aşa cum s-a afirmat, tot în jur de 100 de posturi. Această investiţie nu înseamnă doar colectare de taxe şi impozite locale, ci şi continuarea unei mai vechi colaborări, care a fost foarte fructuoasă până acum, şi sper să fie la fel şi pe viitor. Investiţiile din zona noastră aduc bani nu doar Băciei, ci întregului judeţ. De asemenea, se angajează personal nu numai de aici, ci din tot judeţul”, a declarat Emil Rîşteiu, primarul comunei Băcia.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • In sfarsit o investitie foarte necesara hunedorenilor. Ma refer la cele doua depozite de produse frigorifice si de produse refrigerate.
    Bravo Bacia!

  • da, macar depozite de mancare sa avem daca unitati de productie nu mai avem,.. problema se pune cine va putea consuma aceste produse care vor ajunge in marile supermarketuri, oamenii nu au unde lucra, aceste locuri de munca din sectorul comertului sunt sustinute de cele din productie...

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

4 ore ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

10 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

10 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago