Categories: Actualitate

O nouă insolvenţă marca Mareea

Sorina Popa

Anul trecut, în toamnă, vestea că Agenţia de Turism Mareea, controlată de Marius Usturoiu, şi-a anunţat clienţii că nu le va mai putea onora vacanţele, a căzut ca un trăsnet. În septembrie 2016, una din cele mai mari agenţii de turism din România, Mareea, a intrat în insolvenţă, după 18 ani de activitate.
Acum, însă, o a doua firmă controlată de hunedoreanul Marius Usturoiu, Mareea Hotels SRL, a cerut să intre în insolvenţă, solicitarea fiindu-i aprobată de Tribunalul Hunedoara, în data de  30 ianuarie 2017. Mareea Hotels deţine hotelurile Mercur Minerva, din Staţiunea Mamaia şi Rozmarin, din Predeal. „Numeşte administrator judiciar provizoriu pe TZA Insolvenţa SPRL, cu o retribuţie de 3.000 lei.(…) Dispune tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al administratorului judiciar, care va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii.(…)Fixează termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii, în termen de 10 zile de la notificare. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 16.03.2017. Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 5.04.2017; Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor la data de 27.04.2017. Fixează data şedinţei adunării creditorilor în 10.04.2017, ora 12,00 la sediul Tribunalului Hunedoara. Fixează termenul limită pentru întocmirea raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a societăţii debitoare la data de 10.03.2017. Fixează termenul limită pentru inventarierea bunurilor din averea debitorului la data de 30.03.2017”, se arată în încheierea şedinţei din 30 ianuarie 2017 a Tribunalului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

11 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

12 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

12 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

12 ore ago