Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” organizează în perioada 7-10 octombrie, cea de-a XVI-a ediţie a tradiţionalului Salon Hunedorean al Cărţii. Timp de patru zile, între orele 10 şi 20, Salle d’Or din incinta Deva Mall, etajul trei, va găzdui standurile a peste 80 de edituri din România.
„Salonul Hunedorean al Cărţii este aşteptat cu nerăbdare de cei care iubesc cărţile şi doresc să cunoască cele mai noi apariţii editoriale din ţară şi din judeţ. Ediţie cu ediţie, ni se confirmă faptul că dragostea pentru carte nu dispare, că sunt mulţi cei care caută lumea cărţilor, care citesc şi vor să fie cât mai mult în preajma acestora. Ca de fiecare dată, standurile vor fi bogate, oferta editorială venind în întâmpinarea tuturor gusturilor şi, deloc de neglijat, cărţile vor putea fi cumpărate cu consistente reduceri de preţ”, a precizat Sebastian Bara (foto), directorul Bibliotecii Judeţene. (M. Şerban)
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…