EvenimentFlash

O nouă amânare în procesul aurarilor

Andreea Lazăr

Un nou termen de judecată în dosarul „Comorile dacice” s-a consumat, ieri, la Curtea de Apel Alba Iulia. Cei 11 inculpaţi au fost prezentaţi magistraţilor pentru audieri, însă avocaţii apărării au solicitat amânarea acestora. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 23 martie, dată la care vor fi audiaţi inculpaţii.

Iulian Ceia, de negăsit

După mai multe amânări, din cauza lipsei inculpatului Iulian Ceia (foto), magistraţii au decis citarea acestuia cu mandat de aducere însoţit de jandarmi. Ceia le-a comunicat judecătorilor o adresă din Turcia, însă mandatele expediate pe adresa menţionată nu au fost ridicate. Pe lângă Iulian Ceia, alte două persoane nu s-au prezentat la termenul de ieri. Toţi ce 11 inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la închisoare între şapte şi 12 ani, de către Tribunalul Hunedoara. Nemulţumiţi de sentinţă, avocaţii au făcut recurs la Curtea de Apel Alba Iulia. Aceştia sunt acuzaţi de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, şantaj, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

„În sarcina a patru dintre inculpaţi a fost reţinută, prin aceeaşi sentinţă, obligaţia plăţii sumei de 965.458 de euro sau contravaloarea în lei, la data plăţii efective, către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Cu privire la alţi patru inculpaţi, s-a stabilit obligaţia plăţii sumei de 650.612 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective, către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu titlu de despăgubiri civile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura