Categories: Comunitate

O lecţie de patriotism susţinută de U.C.R.R

Magdalena Şerban

Cu prilejul împlinirii a 96 de ani de la Marea Unire, Uniunea Culturală a Rutenilor din România (UCRR), în parteneriat cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi cu Colegiul Naţional Decebal, a organizat un simpozion tematic. Scopul evenimentului a fost acela de a conştientiza tânăra generaţie asupra valorilor şi istoriei poporului român.
Manifestarea, care a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Decebal din Deva, a adunat atât elevi, cât şi cadre didactice. Participanţii au avut ocazia să rememoreze file importante din istoria poporului nostru, dar şi să afle lucruri noi.
Marea Unire a românilor, înfăptuită la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918, a fost surprinsă din mai multe perspective. La masa prezentărilor au stat preşedintele UCRR – Iulius Firczak (foto), dr. Adela Maria Herban, de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Olivia Niţescu – prof. Ştiinţe Sociale la Colegiul Naţional Decebal şi nu în ultimul rând, istoricul Gheorghe Firczak. Cuvântul de deschidere a aparţinut gazdelor, prin prof. Florin Ilieş, directorul Colegiului Naţional Decebal. Dacă Iulius Firczak a vorbit despre pregătirea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, Adela Herban a readus în actualitate ceea ce s-a întâmplat la Alba Iulia, cu 96 de ani în urmă. La rândul său, Olivia Niţescu a punctat semnificaţia zilei de 1 Decembrie în conştiinţa tinerilor.
Pe lângă lecţia de istorie, s-au prezentat costume tradiţionale din diverse regiuni, s-a recitat şi s-a cântat La Mulţi Ani România. Simpozionul s-a încheiat cu un moment artistic, susţinut de grupul folcloric „Poieniţa“, al Colegiului Naţional „Decebal“ Deva şi condus de profesorul Olivia Niţescu. „Este foarte important să ştii de unde vii, ca să poţi să ştii încotro te îndrepţi. Ziua de 1 Decembrie este esenţială în maturizarea şi coagularea naţiunii române în statul naţional pe care îl ştim astăzi: România. La fel ca pentru orice român, şi pentru mine, această sărbătoare este una a bucuriei, în care celebrăm faptul că putem trăi uniţi, într-o ţară care ne oferă şansa de a munci şi de a ne bucura alături de familie şi de prieteni dragi, ducând mai departe obiceiurile pe care fiecare dintre noi le are în funcţie de zona în care se află“, a arătat Iulius Firczak, preşedintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dictatoarea! E mare zâzanie într-o or­ga­ni­za­ție de partid din ju­dețul nostru, susțin bâr­fitorii, după ce…

18 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că lucrează alături…

18 ore ago

Bulina neagră

Ioan M., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă în penitenciar, dat fiind faptul că…

18 ore ago

Cum e iarna la Luncoiu de Jos? Cu zăpadă, dar fără blocaje

Magdalena Șerban A nins peste județ, dar nu peste tot neaua a stat la fel.…

18 ore ago

Deputatul PSD Natalia Intotero: Forța noastră, ca popor, stă în unitate și solidaritate

Celebrăm un moment esențial din istoria noastră – Unirea Principatelor Române din 1859, un reper…

18 ore ago