Categories: Comunitate

„O jucărie pentru fiecare”, acţiune destinată copiilor din centrele de plasament

În fiecare an, în perioada premergătoare Zilei Internaţionale a Copilului, 1 iunie, Biblio­teca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara-Deva se mobilizează în acţiunea “O jucărie pentru fiecare”, iniţiată în urmă cu câţiva ani. Cu acest prilej, pornim o am­plă campanie de sensibilizare şi atragere a mem­brilor comunităţii, a locuitorilor din ju­deţul Hunedoara, pentru a le dărui jucării co­piilor din centrele de plasament ale judeţului.
Prin jucăriile pe care, cu mare entuziasm, le colectăm şi le ducem acestor copii, dorim să le oferim şi un strop de bucurie, să-i facem să uite, măcar de ziua lor, că nu au părinţi sau au fost rupţi de familie. Şi în acest an, facem o campanie puternic m­e­dia­tizată şi, în scurtă vreme, sperăm ca Bi­blio­teca Judeţeană să devină neîncăpătoare, hunedorenii, de toate vârstele, să vină să aducă o jucărie pentru fiecare copil institu­ţionalizat. Proiectul nostru are drept ţintă copiii din centrele de plasament din judeţul Hu­nedoara, centre către care ne vom îndrepta şi în acest an.
În cele trei luni care ne despart de în­ce­putul lunii iunie, cei care doresc vor putea aduce jucării la Biblioteca Judeţeană. Este un gest aparent mărunt, dar cei care vor veni cu jucării vor fi, într-un fel, înlocuitorii părinţilor pe care aceşti copii nu-i au sau de care sunt despărţiţi.
Pe această cale, îi anunţăm pe toţi cei care vor să le dăruiască acestor copii jucării că sunt aşteptaţi la Secţia de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sediul în municipiul Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 26, unde se va afla un centru de colectare a jucăriilor, în perioada 1 martie – 21 mai 2021, de luni până vineri între orele 10.00 şi 18.00.
Prin această iniţiativă îi chemăm alături de noi pe toţi cei care vor să le dăruiască un strop de bucurie acestor copii vitregiţi de soartă.

Ioan Sebastian Bara,
managerul Bibliotecii Judeţene
„Ovid Densusianu” Deva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

20 de ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

20 de ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

20 de ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

20 de ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

20 de ore ago