Categories: EvenimentFlash

O haită de lupi terorizează două sate

Livia Botici

De două săptămâni, locuitorii satelor Pogăneşti şi Micăneşti, din comuna Zam, nu mai au linişte. Aproape în fiecare dimineaţă, oamenii descoperă că peste noapte, lupii le-au mâncat animalele. În numai câteva zile, 12 oi şi în jur de 20 de câini au căzut victime haitei de fiare sălbatice.

„Ne este frică să ieşim seara din case”

Pur şi simplu, disperaţi. Aceasta este singura caracterizare a stării pe care o au locuitorii celor două sate, amintite mai sus, din comuna Zam. „Umblă lupii prin sat, de parcă ar fi pe bulevard. Săptămâna trecută, unui vecin de-al meu i-au mâncat 12 oi. Dimineaţa nu a mai găsit decât blana. Ziua nu îi vede nimeni, dar noaptea parcă înnebunesc şi urlă încontinuu. Probabil că sunt înfometaţi, de aceea tot atacă animalele. Şi mie mi-au mâncat câinele. Sunt oameni în sat care spun că au şi văzut lupii şi ziceau că sunt patru, o lupoaică, un lup şi doi pui. Fac numai dezastru pe aici, deja au omorât vreo 20 de câini”, a declarat Trandafir Han, un locuitor din satul Pogăneşti. De aceeaşi părere este şi o femeie, care spune că şi câinele din curtea ei a murit în gura lupilor. „Nu ştim ce să mai facem, efectiv, suntem speriaţi. Lupii sunt foarte periculoşi, pot să atace şi omul, iar acum vine iarna, se face seară mai devreme şi riscăm să ne atace în propria curte. Acum două zile, noaptea, un lup l-a mâncat şi pe câinele meu, dar şi pe al vecinei. Gândiţi-vă, amândoi erau în lanţ, în curte. Dacă a intrat lupul să mănânce căţeii, oare dacă m-ar vedea pe mine, nu m-ar înhăţa? Trebuie făcut ceva, pentru că suntem în situaţia în care ne este frică să mai ieşim seara din case”, a declarat Aurica Adam.

Lupii sunt animale protejate

Speriaţi, ieri, oamenii au cerut ajutorul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Hunedoara. „Încă de la bun început, vreau să vă spun că lupul este o specie protejată şi nu poate fi împuşcat decât în anumite condiţii, şi numai câteva exemplare. Fondul de Vânătoare de care aparţin cele două sate este Fondul 11- Micăneşti. Pentru acest loc, Ministerul Mediului nu a dat cotă de vânătoare pentru lup, întrucât nu existau până acum aceste specii aici. Pentru ca problema oamenilor să se rezolve, se poate da o derogare, dar numai în anumite condiţii. Primăria trebuie ca, împreună cu AJVPS Hunedoara, să facă o cerere tip, însoţită de documente, care să ateste că animalele din curţile lor au fost ucise de lupi. Actele trebuie transmise Ministerului Mediului, care poate să accepte împuşcarea animalelor. Numai aşa se poate rezolva situaţia”, a declarat Luiza Iorgovan Velichi, şeful Serviciului de Implementare a Politicilor de Mediu, din cadrul APM Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • cam greu de crezut ca patru lupi au mancat 12 oi deodata.
    probabil ca cineva din zona are chef de vanatoare si incep sa regizeze "pericolul" haitei formate dintr-un mascul, o femela si doi pui!?

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

14 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

14 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o zi ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o zi ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

o zi ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

o zi ago