Comunitate

O fotografie de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, expusă la muzeul devean

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) aduce în atenţia celor interesaţi, la categoria „Exponatul lunii”, o piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia, mai exact o fotografie reprodusă după un clişeu original.
„Piesa a intrat în patrimoniul instituţiei noastre în anul 1976, în cadrul unei donaţii consistente făcute de către fostul căpitan Valeriu Pascu, din Regimentul 64 Infanterie Orăştie. Prin acest demers expoziţional, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva doreşte să marcheze 99 de ani de la momentul 1 Decembrie 1918, oferind publicului o piesă de reală valoare. În fotografie, donatorul, pe atunci locotenentul Valeriu Pascu, din Regimentul 64 Infanterie Orăştie, se găseşte în spatele altui hunedorean celebru, dr. Aurel Vlad din Orăştie, în timpul discursului pe una din tribunele amplasate la Alba Iulia, prin care se aducea la cunoştinţa celor prezenţi mesajul delegaţilor la Marea Adunare Naţională care adoptase Rezoluţia Unirii.
Potrivit menţiunilor, este vorba chiar despre tribuna principală. În catalogul-inventar figurează următoarea consemnare: «Obiecte donate de Pascu Valeriu, fost combatant, care a îndeplinit funcţia de port-drapel al gărzii naţionale din Orăştie, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (Adresa actuală: str. Aurel Vlaicu, nr. 34, Sector II, Bucureşti)»”, se arată în comunicatul reprezentanţilor MCDR. (M.Şerban)

One thought on “O fotografie de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, expusă la muzeul devean

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura