Categories: EvenimentFlash

O cabană din Parâng, mistuită de incendiu

Carmen Cosman

Un puternic incendiu a mistuit, în noaptea de luni spre marţi, aproape în totalitate, o cabană situată la aproximativ un kilometru de baza telescaunului care duce spre Parâng. Pompierii hunedoreni s-au luptat ore în şir cu flăcările.

Intervenţie dificilă
Pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 4 dimineaţa despre incendiu. Intervenţia a fost dificilă, din cauză că focul era destul de generalizat. La sosirea forţelor de intervenţie, casa de vacanţă, cu etaj, era în totalitate cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost semnalat târziu, deoarece imobilul nu era locuit şi era noapte. Practic, pompierii au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ două ore, însă alte patru ore au intervenit pentru îndepărtarea materialelor de construcţie, care ar fi putut reporni flăcările.

Probleme mari în staţiunile montane
Din fericire, în acest caz, pompierii au putut ajunge la locul incendiului cu autospecialele de intervenţie, însă a durat mult până flăcările au fost observate de cineva, dată fiind ora târzie din noapte. În Parâng, ca şi în Straja, există o mare problemă şi în cazul unui incendiu, cabanele ar putea arde fără să poată interveni cineva în timp util. În primul rând, nu există nici o sursă sau rezervă de apă, iar în al doilea rând, în Parâng, echipele de intervenţie pot ajunge doar cu telescaunul. În plus, în Straja, construcţiile sunt atât de apropiate, încât focul s-ar propaga cu uşurinţă de la o cabană la alta. În Parâng, cabanele sunt mai aerisite, dar nici aici nu există rezerve de apă. În plus, accesul se poate face doar cu telescaunul, iar echipele de intervenţie nu au cum să ajungă mai repede de o oră de la primirea apelului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

8 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

8 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

9 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

12 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

12 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

12 ore ago