Categories: Sport

O atletă, un record, trei medalii

Ciprian Marinuţ

Atleta Andreea Todereanu de la CNS-CSS „Cetate” Deva a stabilit un nou record personal la triplusalt, cu un „zbor” de 13,31 metri şi a cucerit medalia de aur în proba ei favorită la Campionatele Naţionale de Juniori I, în sală. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe şi-a completat palmaresul şi cu două medalii de argint în probele de săritură în lungime şi în înălţime.

Performanţă excepţională

Talentul şi seriozitatea în pregătire ale atletei Andreea Todereanu au strălucit la maximum şi la Campionatele Naţionale ale Juniorilor I, desfăşurate în week-end, la Bucureşti. Sportiva numărul trei a judeţului Hunedoara în 2009 a continuat seria performanţelor de top reuşite la primele două competiţii oficiale ale anului 2010 şi şi-a trecut în cont trei noi medalii şi un nou record personal în proba favorită. „Andreea a reuşit o performanţă excepţională. La triplusalt a zburat cu 17 centimetri mai mult decât la precedenta competiţie (13.31 faţă de 13.14) şi a stabilit un nou record personal. Performanţa i-a adus medalia de aur şi a fost cu peste un metru mai bună decât săritura reuşită de atleta de pe locul secund. În plus, Andreea a obţinut medalia de argint la săritura în înălţime, cu o performanţă de 1,70 metri şi clasare pe locul doi la lungime, cu o săritură de 5, 73 metri, fiind singura atletă din concurs cu trei medalii în probele tehnice”, a spus Nicolae Alexe, antrenorul campioanei.

Ţinteşte Mondialele

Campionatul Naţional de Junioare I a pus punct sezonului de sală, iar Andreea demarează acum programul de pregătire pentru competiţiile în aer liber. Antrenorul Nicolae Alexe e convins că munca perseverentă şi „în condiţii grele” la antrenamente poate aduce performanţe şi mai bune decât până acum şi mult visata participare la Campionatele Mondiale. „Urmează o perioadă de două luni de pregătire, pentru competiţiile în aer liber. Andreea va trage tare, pentru a fi în formă maximă la Grand Prix-ul de juniori I din 21-22 mai, la Campionatele Naţionale Şcolare din 28-29 mai şi la Campionatele Internaţionale al României din 4 iunie, competiţii cu rol de selecţie pentru participarea la Campionatele Mondiale. Andreea are deja realizat baremul de participare, însă doar sărituri valoroase de 13, 40-13.50 la aceste ultime competiţii cu rol de selecţie îi pot aduce un loc în delegaţia României. Federaţia va trimite în Canada doar sportivii cu şanse la medalii, întrucât costurile de deplasare sunt foarte mari”, a spus Nicolae Alexe.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

14 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

14 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

14 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

14 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

14 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

14 ore ago