Oana Mihnea
Consiliul Judeţean Hunedoara pregăteşte modernizarea unui alt sector de drum, investiţie menită să vină atât în sprijinul dezvoltării turismului în judeţ, cât şi al şoferilor. Este vorba despre reabilitarea DJ 687M Cinciş Cerna- DJ 687A.
Nu mai trebuie să se tranziteze municipiul Hunedoara
În ultima şedinţă a CJ Hunedoara, a fost supus votului consilierilor proiectul de hotărâre care presupunea aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru modernizarea drumului. Acesta scurtează legătura între zona de agrement a lacului Cinciş şi Mănăstirea Prislop, dar şi spre Ţara Haţegului, fără să mai fie necesară tranzitarea municipiului Hunedoara. În prezent, porţiunea de drum se află într-o stare avansată de degradare. Având în vedere că în ultima perioadă a crescut semnificativ numărul turiştilor care vin în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca şi în zona Cinciş-Cerna, aceştia pot găsi cu uşurinţă spaţii de cazare, administraţia judeţeană a elaborat studiul de fezabilitate pentru proiect, care ajunge în acest moment la o valoare de aproximativ 693 milioane de euro.
În timpul şedinţei, consilierul judeţean PSD Doru Gaita a ridicat o problemă referitoare la suma de bani amintită mai sus, în sensul că acesta consideră că investiţia, de calitate, poate fi realizată cu bani mai puţini dacă se găseşte o firmă de drumuri care ştie ce are de făcut. În replică la cele precizate de Gaita, preşedintele CJ, Adrian David, a explicat că proiectele sunt licitate mult sub valoarea din studiul de fezabilitate, pentru că interesul instituţiei este acela de a drămui banii publici în cel mai eficient mod.
La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului Deva, cu o autospecială de intervenție și…
Câtă nesimțire! Tupeul de neimaginat al unui purtător de lămpaş, obişnuit ani de zile cu…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…
Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…
Un sistem de stocare a energiei electrice în baterii va fi construit de o firmă…
Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…