ActualitateFlash

„Nuntaşii de Aur“ din comuna Pui, sărbătoriţi festiv de primărie

Magdalena Şerban

Ieri, într-o zi de mare însemnătate pentru calendarul ortodox, cea a sărbătorii Sfântului Dumitru, cuplurile longevive din comuna Pui au fost premiate de administraţia publică locală.
Căminul cultural din satul centru a găzduit un eveniment de suflet pentru familiile în care au fost marcate peste cinci decenii de căsnicie. Nu mai puţin de 67 de cupluri longevive au fost recompensate de conducerea locală cu diplome, premii în bani, flori şi o masă festivă.
Astfel de acţiuni nu le sunt deloc străine membrilor comunităţii, primarul Victor Stoica organizându-le în fiecare an. Momentele au fost încărcate cu mari emoţii, mulţi dintre cei sărbătoriţi venind la braţ cu copiii, nepoţii şi chiar strănepoţii. Au curs râuri de urări de bine, iar cu un „La mulţi ani” i-au întâmpinat pe sărbătoriţii „de aur” şi autorităţile venite la manifestare, printre care consilierul judeţean Oana Frânc şi deputatul PNL Florin Roman.
„Le transmit un gând bun tuturor acestor oameni minunaţi care pentru noi constituie un exemplu de viaţă. De la ei trebuie să învăţăm ce înseamnă înţelepciunea, dar şi respectul faţă de cei apropiaţi şi în egală măsură faţă de semenii noştri. În general, au trecut prin destule greutăţi, nu a fost întotdeauna soare, dar au avut puterea să le depăşească cu fruntea sus şi cu încredere că vin şi vremuri mai bune. E lucru mare ca un cuplu să reziste bine şi frumos, în ciuda timpurilor, pentru că nu e uşor să-ţi vezi copilul plecat la muncă prin judeţ sau peste graniţele ţării, cum de altfel, nu e uşor nici să faci faţă neajunsurilor şi problemelor de orice fel. Vreau să le mulţumesc colegilor mei din consiliul local care au fost de acord cu realizarea acestei manifestări, precum şi celor care ne-au fost alături în această zi specială. Sărbătoriţilor le urez sănătate, bucurii şi mult bine“, a spus Victor Stoica, primarul din Pui, care alături de soţia sa Adriana (foto mic), au împlinit ieri 32 de ani de căsnicie. Aşa cum era de aşteptat, nu au putut lipsi cântecul şi voia bună, pe lângă socializare, cei prezenţi având parte de un program artistic variat.

One thought on “„Nuntaşii de Aur“ din comuna Pui, sărbătoriţi festiv de primărie

  • Ce aiureala!De fapt sunt premiati cei care au avut sansa sa nu moara pana acum!Care este meritul?Ca au trait!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura