ActualitateFlash

Numirea echipei manageriale a spitalului devean, în pixul lui Bobora

Sorina Popa

Ieri, joi, Biroul de presă al prefecturii a transmis un comunicat, referitor la numirea echipei manageriale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Asta, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea Parlamentului pentru încuviinţarea Stării de alertă.

Prefectul mulţumeşte personalului medical
„La Anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului s-a introdus un nou articol, cu următorul cuprins: Autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordine, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi în condiţiile legii. În acest context, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, numirea unei noi echipe de conducere va fi făcută de Consiliul Judeţean Hunedoara, în calitate de autoritate publică locală, în a cărui subordine se află unitatea medicală hunedoreană. Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, mulţumeşte atât actualei echipe manageriale, cât şi întregului corp medical, pentru profesionalism şi implicare în munca depusă pentru ca Spitalul Judeţean de Urgenţă să poată funcţiona în condiţii normale şi corespunzătoare unui act medical de calitate”, se arată în comunicatul respectiv.

Analizăm, analizăm
Aşadar, aşa cum MESAGERUL HUNEDOREAN a anunţat deja, preşedintele Consiliului Judeţean va trebui să dea un nou ordin, pentru numirea managerului şi a directorului medical la unitatea deveană. L-am întrebat pe Mircea Bobora (foto) când va face acest lucru? „Nu ne grăbim cu numirea echipei manageriale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Vom face mai întâi o analiză a situaţiei de acolo, iar apoi, probabil săptămâna viitoare voi da ordinul de numire”, a declarat şeful CJ Hunedoara, Mircea Bobora, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Ordin revocat
Preşedintele Consiliului Judeţean spunea în urmă cu două zile că tot ce se întâmplă legat de cine demite, cine numeşte şefii la spitalul din Deva „este o adevărată bulibăşeală. Mai rea decât pandemia”. Şeful CJ a mai dat un ordin de numire a managerului şi directorului medical, Emil Stoica şi respectiv Rodica Avram, săptămâna trecută, după ce Legea stării de alertă a fost votată, însă a fost nevoit să-l revoce. Asta, deoarece ministrul Sănătăţii a făcut propria nominalizare a echipei manageriale Glodean-Blendea. Deci, ca la noi, la nimeni. Şi, uite aşa, am tot schimbat la manageri, am avut şi militari. Acum să vedem dacă cei propuşi să preia conducerea spitalului vor mai fi de acord. Sau preşedintele Bobora trebuie să se gândească la alte nume.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura