Categories: ComunitateFlash

Numărul absenţelor echivalează cu 211 ani

Cristina Ghenea

Cu toate măsurile drastice luate de către conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) împotriva chiulului de la orele de curs, elevii hunedoreni lipsesc în continuare de la şcoală. În doar şase luni, aceştia au strâns aproximativ două milioane de ore absentate, adică, echivalentul a 211 ani.

Deşi închiderea porţilor unităţilor de învăţământ – începând cu ora 8 şi până la finele cursurilor – pare o măsură greu de combătut, iată că elevii reuşesc în continuare să tragă chiulul de la ore. Monitorizarea virtuală a absenţelor arată că în judeţul Hunedoara, în perioada octombrie 2011 – martie a.c., s-au înregistrat nu mai puţin de 1.848.545 de absenţe, ceea ce înseamnă că s-a lipsit, în medie, de la 308.091 ore pe lună. Potrivit reprezentanţilor IŞJ, 773.418 dintre cele peste 1,8 milioane de absenţe înregistrate au rămas nemotivate.

Un liceu din Lupeni e cap de listă
Într-un top al unităţilor de învăţământ din judeţ, unde elevii au absentat de la ore cel mai mult se evidenţiază trei şcoli. Astfel, pe primul loc în acest top se situează Grupul Şcolar Industrial Minier, din Lupeni. În perioada precizată mai sus,  cei 1.782 de elevi de aici au lipsit de la 96.609 ore de curs. Pe locul II se situează Colegiul Tehnic „Matei Corvin“, din Hunedoara – care are 1.802 elevi şi 88.115 absenţe înregistrate, iar pe locul III se află Grupul Şcolar „Ovid Densuşianu“, din Călan, cu 1.622 de elevi şi 82.702 absenţe. În plus, lista poate continua cu alte licee din Hunedoara, Deva, Petroşani sau Orăştie.

Nici în ultimul ceas nu se liniştesc
Mare parte dintre cei care refuză să treacă pe la ore sunt tocmai cei de clasele a XII-a şi a XIII-a, care peste puţin timp vor avea de înfruntat un Bacalaureat cel puţin la fel de dur ca şi cel din anul trecut. Doar în prima jumătate a semestrului II, aceştia au acumulat 132.280 de absenţe, din care aproximativ 50.000 sunt, încă, nemotivate. Tinerii care se pregătesc de examenul maturităţii participă în această săptămână la o serie de simulări, urmând ca la sfârşitul lunii, să se înscrie la Bacalaureat, iar începând din data de 11 iunie, să susţină probele examenului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

6 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

6 ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

6 ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

6 ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

6 ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

7 ore ago