Categories: Fara bascalie

Nu vă faceţi griji, domnule Băsescu: pleacă!

Nonşalanţa cu care preşedintele îşi permite să vorbească despre cei ce pleacă din ţară este de-a dreptul condamnabilă! Ca în multe alte situaţii, vom culege roadele, dacă roade se vor putea numi, la mulţi ani distanţă. Acum încă nu ne pasă, sau dacă ne pasă, nu facem nimic, în pofida semnalelor trase de presă şi de cei, destul de puţini, rămaşi responsabili. Când Silviu Brucan spunea că vom învăţa democraţia în 20 de ani, l-am luat în râs. Au trecut şi iată-ne într-o fundătură democratică, în care termenul de „disoluţie” a statului pare mai actual decât oricând. Politizată până la sufocare cu indivizi pentru care criteriul competenţei este total neglijat, România plăteşte tributul proastei gestionări.
Se tot vorbeşte despre educaţie. Nu va mai trece mult timp şi vom avea meşteri total deprofesionalizaţi, al căror singur gând va fi cum să ciubucărească păcălind clientul. Ajungem şi la plecare. Pentru mine teoretică, devine acum practică – nu că aş vrea să plec (sau aş vrea, dar parcă trebuia s-o fi făcut acum vreo 10 ani…). Devine practică în sensul de palpabilă, oameni pe care îi cunosc îmi spun că vor pleca. O pereche de medici abia ieşiţi de pe băncile facultăţii, studenţi care au trudit din greu pentru a absolvi, pentru că nu au avut părinţi „bazaţi”, aşteaptă toamna pentru a pleca. Ar pleca acum, dar vor să se căsătorească în România. Imediat cum o vor face, pleacă. Au posturile aproape asigurate. Îmi spun, compătimitor, că vor fi medici din ce în ce mai slabi la noi, pentru că nivelul predării în facultăţile de medicină a scăzut dramatic.
Excelentă situaţie, mai ales că populaţia ţării este robustă, nestresată, a avut parte de medicamente de calitate, iar salariile tocmai au crescut, în paralel cu punerea în aplicare a unei noi măsuri de protecţie socială, anume extinderea listei medicamentelor compensate!
Plecarea din ţară a devenit sport naţional! Fiecare tânăr mai talentat, fiecare om cu putere de muncă nu mai cred în nimic şi dacă i se oferă posibilitatea, pleacă! Speranţa moare ultima, se spune. Chiar şi în criză, cu nişte oameni mai cu capul pe umeri, păstram speranţa. Acum, tot ce auzim este şomaj, disponibilizări, austeritate, băşcălie prezidenţială. Băsescu poate fi liniştit – pleacă mulţi, dar nu cred că din cei care ar mai vota sistemul încurajat de el şi de cei care-l girează.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • intr-o maternitate au ars citiva bebelasi, in alte spitale mor copii si tineri ca sa nu mai vorbim de oameni maturi sa nu spunem batrini, de ce acei medici care spera sa faca o cariera in afara tarii nu-si fac treaba acasa, chiar crede cineva ca vor fi luati in brate, pai acolo unde vor merge ai nostri sa lucreze companiile de asigurari nu si-au tras vile masini si chiolhanuri, banii au ajuns la spitale, pentru o cezariana platesti legal si nu cu plicul la doctor si se munceste cinstit si cu responsabilitate sau crapi ca alta solutie nu ai, universitatile de medicina nu vind diplome, cine este in sistemul privat acolo este, cine lucreaza in spitalele creditate de stat si asigurari nu are cabinet particular pentru ca nu are timp efectiv pentru asta...prin anii 90 Tariceanu spunea sa taiem coada la ciine, ajuns prim ministru a facut exact pe dos a dat la toti si contrar ideii liberale ne-a umplut de taxe, apoi la concurenta cu Basescu au facut concurs de masuri populiste, au jurat ca vor taia birocratia si au adus-o la cote sufocante.da mai avem pina se duce in abisuri aceasta amarita tara, mai avem pentru ca ne balacarim in aceiasi minciuna, noi ne facem ca muncim ei se fac ca ne platesc...luna trecuta am fost la Hunedoara si m-a traznit mizeria din oras, da poate in curind primarul va mai trage un chiolhan de zile mari pe baraj, ce daca orasul arata cum arata, oameni fara nicio perspectiva, alcolizati si haite de ciini, doctori imbogatiti din dosare de pensionare pe caz de boala...si deasupra tuturor un presedinte...oare totusi nu suntem pe planeta maimutelor, va aduceti aminte de cartea sf?

  • "EXPLORE THE CARPATHIAN GARDEN !"- ca multi timpiti are,iar mama lor e mereu gravida.Dupa autostrazi,intr-o zi ne vom trezi si cu "gradina suspendata" prin hotarirea C.E.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

3 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

3 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

3 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

3 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

3 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

3 ore ago