Nu vă condamnaţi copiii!

Volodia Macovei
Înţeleg riscurile de a ciupi sensibilităţi sociale încă electrizate de supra-înfierbântatul examen de Bac, dar sunt lucruri ce trebuie spuse.
Exacerbarea unui spirit anarhic, replică la intenţia unor procurori de a scoate la iveală corupţia generalizată de la un liceu din Bucureşti, este, pentru mine, un semn rău. Mass-media caută popularitate dând apă la moară perechii absolvenţi-părinţi, ce contestă dreptul justiţiei de a sancţiona mizeria profundă din învăţământ. Politicienii, în frunte cu prim-ministrul Ponta, fac curte electoratului format din părinţi pentru care nu competenţa copiilor, ci imposibilitatea de a le măslui rezultatele este problemă. Periculos, politicienii pun la zid justiţia românească. România, la acest Bac, a fost împărţită, vicios, în politicieni-presă-candidaţi-părinţi, pe de-o parte, şi justiţie, de cealaltă parte.
Cu o doză inconştientă de atavism, unii părinţi cultivă proliferarea corupţiei în învăţământ, dreptul lor de a cumpăra rezultatele copiilor. Fără a înţelege că răul perpetuat aşa este împotriva copiilor lor. Îngrozitor, cei care îmbrâncesc poliţişti şi scuipă pe uniforme sunt declaraţi eroi, dascăli care iau şpagă din nesimţire, de ani de zile, sunt „de treabă”, iar justiţia ce vrea să schimbe acest sistem putred este desfiinţată.
În exces de zel electoral, fostul procuror Victor Ponta îi calcă pe grumaz pe anchetatori, deşi ar trebui să ştie că, într-un stat de drept, nu ar trebui nici măcar să deschidă gura într-o anchetă a unei puteri independente: justiţia. Dragostea de imagine pare să fi copleşit ceea ce a învăţat în facultate!
Ce se întâmplă acum, mazilirea justiţiei, reprezintă călcarea în picioare a statului de drept. Nu comentăm inabilităţi sau erori punctuale ale procurorilor: ele pot fi, mai mult sau mai puţin, discutabile. Dar asta nu desfiinţează actul de justiţie. În plus, prim-ministrul face încă o „de nefăcut”, acuzându-l dezaxat pe Daniel Morar, singurul care a reuşit să aducă în faţa justiţiei, din 89 încoace, mari corupţi, inclusiv pe părintele spiritual al lui Ponta, Adrian Năstase.
Ca o concluzie simplă, mulţi părinţi se arată supăraţi nu pe lipsa de performanţă a progeniturilor, ci pe sistemul de justiţie care îi împiedică să cumpere performanţe false. Ei nu înţeleg că îşi condamnă propriii copii la analfabetism. Interesul lor ar trebui să fie altul, decât cultivarea statului corupt şi desfiinţarea justiţiei.