Categories: Actualitate

Nu s-au atins de dosar aproape 1 an

Victima unui accident rutier s-a plâns judecătorilor că timp de 11 luni de zile, în dosarul penal în care este cercetat șoferul vinovat de rănirea sa, nu s-a mai mișcat o filă.

Au stabilit un termen
Bărbatul a cerut instanței să dispună un termen până la care procurorii să finalizeze dosarul aflat pe rolul Par­chetului de pe lângă Judecătoria Hațeg. ”În motivare, se arată că deși ur­mărirea penală a început încă din cursul anului 2020, nici până în prezent nu a avut loc soluționarea dosarului penal privind tragerea la răspundere a persoanei vinovate și organele de cercetare nu își exercită rolul activ în soluționarea cu celeritate a cauzei. Așadar, a considerat necesar promo­varea prezentului demers judiciar, pentru ca prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăți, să se dispună stabilirea unui termen până la care procurorul să procedeze la rezolvarea dosarului. A solicitat să se aibă în vedere faptul că au trecut doi ani de la producerea evenimentului rutier în urma căruia a suferit vătămări corpo­rale, ”durata rezonabilă” privind solu­țio­narea dosarului penal”, se arată în cererea victimei. Judecătorul de drep­turi și libertăți a reținut că dosarul penal întocmit ca urmare a sesizării din oficiu a rămas în nelucrare o perioadă de aproximativ 11 luni fără a exista vreo cauză obiectivă de împiedicare ori îngreunare pentru întocmirea de acte procedurale şi administrare de pro­batoriu în vederea efectuării urmăririi penale și dispunerii unei soluții în cau­ză. Prin urmare, Judecătoria Hațeg a dispus ca procurorul de caz să finali­zeze urmărirea penală până la data de 20.05.2023. În dosar, un șofer de tir este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă după ce a rănit trei persoane. Accidentul produs de acesta a avut loc pe DN 66, pentru că nu a păstrat distanţa faţă autoturismul care circula în faţa sa pe acelaşi sens de mers și l-a tamponat proiectându-l într-un alt autoturism. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

18 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

18 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago