NU Primăria Hunedoara are datorii la stat, CI INVERS

În urma informaţiilor eronate, pu­bli­cate în mediul on-line, conform cărora Primăria Hunedoara s-ar afla pe lista instituţiilor publice din România cu datorii la bugetul de stat, ne vedem obli­gaţi să facem următoarele pre­cizări:
Primăria Hunedoara NU are datorii că­tre bugetul de stat; situaţia este toc­mai inversă: statul are restanţe de plătit către Primăria Hunedoara. Un exemplu: 8.593.242,36 lei de primit de la Mi­nisterul Dezvoltării (sume de virat, la data de 20.10.2025, în baza con­trac­telor de finanţare a mai multor proiecte contractate prin PNRR). Alt exemplu 4.383.348,16 lei – sumă care aşteptăm să ne fie virată în urma proiectelor im­plementate prin Programul Naţional „Anghel Saligny”;
În mediul on-line au apărut „liste” mo­dificate faţă de lista originală, publicată de ANAF.
Lista corectă este disponibilă aici: https://static.anaf.ro/…/20251017155223_com%201078%2017…
„Se pare că dezinformarea din mediul on-line ajunge la un nou nivel! Greu de stabilit cum anume a ajuns municipiul Hunedoara pe „lista datornicilor” în va­rianta publicată de unele persoane, mai ales pe reţelele de socializare, în con­diţiile în care Primăria îşi plăteşte, me­reu, „la zi” obligaţiile către bugetul de stat, iar pe lista publicată de ANAF ins­ti­tuţia noastră nu se regăseşte.
Prefer să cred că nu e vorba despre rea credinţă, ci despre neştiinţă: sunt încă mulţi români care confundă ju­deţul Hunedoara cu oraşul Hunedoara. Această situaţie este încă un exemplu clar că informaţia trebuie preluată din surse autorizate, oficiale, iar atunci când publicăm sau distribuim ceva pe o reţea socială avem obligaţia de a ne asi­gura că respectiva informaţie este corectă”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

7 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

7 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

7 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

7 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

7 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

7 ore ago