Nu ne interesează, că nu putem face nimic…

Recentele discuţii legate de statuile din Deva şi de distrugerea gardului viu au scos în evidenţă nişte aspecte interesante. Dincolo de relevanţa proprie a aspectelor semnalate…
Mai întâi, faptul că în societatea noastră mică şi îmbâcsită nu mai este posibil dialogul normal. Dacă nu-ţi place ceva, înseamnă că musai nu-ţi place cineva. Dacă spui de gardul viu, ai ceva cu primarul. Şi automat, eşti de partea cealaltă. Nu contează prostia celor care au avizat amplasarea unor astfel de statui – contează că nu ai voie să spui nimic! Cineva, bineînţeles, te-a plătit – acuză nervos respectivii, dând dovadă de o şi mai mare prostie – înseamnă că dacă pe tine te-a plătit cineva să spui contra, pe ei îi plăteşte altcineva să spună pro. Dacă spui de Boc, ţii cu Blaga! Dacă zici de salarii mici, eşti împotriva progresului României. Toată această ceată de anonimi curajoşi se aruncă la atac pentru simplul fapt că orice simţ civic a dispărut.
Aici intrăm în partea a doua. Cei care sunt de acord cu observaţiile de bun-simţ sunt de regulă resemnaţi. Prea puţini mai doresc implicare civică. Oricum, spun ei, „tot nu putem face nimic…” Şi trist este că nu le prea poţi da o replică inteligentă. De la o zi la alta, nu prea mai avem ce face. Controlul social e din ce în ce mai elaborat. De fapt, cum recent citeam – citez din memorie – oamenii nu doresc libertate, doresc siguranţă. Acest motor eficient funcţionează şi în cazul nostalgicilor comunişti. Mai bine cu o instanţă supremă, fie ea şi autoritară, decât cu liberul arbitru. Oricum, ideea de libertate a fost discreditată cu spor – dar asta este deja altă discuţie. Omului i se spune – lasă, nu-ţi face probleme, îi vei sancţiona la urne. Numai că timpul acelor urne poate fi mult prea îndepărtat, iar sancţiunea va veni când nu va mai fi utilă nimănui. Exemplul este la îndemână – degeaba au fost unii sau alţii sancţionaţi la urne, că Bancorex falimentată a rămas, perdanţii de la Caritas aşa au rămas, multe industrii au fost duse deliberat în faliment şi nimeni nu le va mai reface vreodată.
Mai sunt câţiva, puţini, care cred că se mai poate îndrepta ceva. Majoritatea renunţă, impostura şi veleitarismul să trăiască! Cei care se bat acum cu morile de vânt trebuie să ştie că de condus, conduc indirect mulţimile. Interesul pare a fi nu de a le lumina, ci de a le prosti. Iar consumatorilor de manele nu de garduri vii le pasă, iar statuile alea le pot părea chiar frumoase.