Suspecţii au fost prinşi de jandarmii montani din cadrul Postului Parâng în urma unei sesizări cu privire la desfăşurarea unei posibile vânători ilegale în zona Corbu-Fătăciuni din munţii Şureanu. ”Jandarmii montani s-au deplasat în zonă şi au identificat cinci bărbaţi, domiciliaţi în oraşul Petrila, care deţineau autorizaţie de vânătoare, însă vânătorii erau susceptibili să fi pătruns pe un alt fond de vânătoare decât cel pentru care aveau autorizaţie de vânătoare. În cauză, jandarmii montani au întocmit acte de sesizare cu privire la comiterea faptei de vânătoare pe alt fond cinegetic decât pe cel pe care vânătorii erau autorizaţi să vâneze, în conformitate cu prevederile Legii 407 din 2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, care au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor către I.P.J. Hunedoara”, a informat IJJ Hunedoara. (M. Gânju)
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…