Categories: Eveniment

Nu folosesc aparatele de taxat

Sorina Popa

Lucrătorii de la Serviciul de Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Hunedoara şi cei ai Biroului de Poliţie Rutieră Valea Jiului i-au luat la control, ieri, timp de mai multe ore, pe conducătorii auto care practică taximetria în Valea Jiului.

Acţiunea s-a dovedit extrem de supărătoare pentru taximetriştii din zonă. Asta, deoarece, susţine subinspectorul Alexandru Zeriu, şeful Compartimentului Transporturi din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara, pentru că în Valea Jiului nu se practică folosirea aparatului de taxat.
Astfel, în trei ore, poliţiştii au oprit la control peste 60 de taximetre şi au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 44.120 de lei. Totodată, pentru diferite defecţiuni tehnice, au fost ridicate patru certificate de înmatriculare. Una dintre neregulile cele mai frecvent întâlnite la taximetriştii din Valea Jiului, este că aceştia nu folosesc aparatul de taxat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

20 de ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

20 de ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o zi ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o zi ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

o zi ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

2 zile ago