Categories: Actualitate

Nu ai ce face, urșilor le place la Petroșani!

Adriana Năstase

S-a dat alarma, prin Ro-Alert, la Petroșani, din nou, din cauza urșilor. Cei doi pui de urs a căror prezență a fost sem­nalată acum, în zona Brădet – Uni­ver­sitatea Petroșani, nu au nici o legătură cu ursul care a fost capturat și relocat în zona Polatiște, în urmă cu o săptămână. Cu siguranță în zona menționată mai sus a fost prezentă o ursoaică cu doi pui de anul acesta

O problemă națională
„Cei doi pui care apar în filmări, observați de agenții de la Poliția Locală Petroșani, sunt de dimensiuni mici, iar la sosirea echi­pajului Poliției Locale Petroșani ursoaica a dispărut în zona împădurită, iar cei doi pui au rămas mai în urmă, Politia Locală reușind sa-i observe și chiar să-i filmeze. Facem precizarea că ursul capturat cu capcană și relocat este un exemplar de doi ani, cu mult mai mare decât cei observați aseară și a fost crotaliat de medicul veterinar, tocmai pentru a se putea stabili cu exactitate dacă se reîntoarce în zonele locuite.
Cât privește cei doi urși pentru care s-a dat alarma prin Ro-Alert, aceștia ar avea, conform estimărilor, 8 – 9 luni și, cu sigu­ranță, sunt însoțiți de o femelă adultă, care la sosirea echipajelor de la Poliția Locală Petroșani s-a retras în pădure”, transmit cei de la Primăria municipiului Petroșani.
„Informăm pe această cale că, la nivel național, 85 la sută din apelurile la 112 sunt pentru prezența urșilor în intravilanul lo­calităților. Problema urșilor din intravilan nu este numai în Petroșani, ci este o problemă națională, de-a lungul lanțului Carpatic. Legislația permite intervenția în aceste cazuri doar gradual. La nivel local a fost deja constituită o comisie, care a luat toate mă­surile legale pentru îndepărtarea și alun­ga­rea imediată a animalelor sălbatice, atunci când își fac prezența în intravilan. Zona montană din Parâng, care este limitrofă cu ­intravilanul orașului Petroșani, are în acest mo­ment, conform estimărilor făcute de ges­tionarul fondului cinegetic 66 Petroșani, o populație de urși cu 30 exemplare peste nivelul optim calculat pentru suprafață de 12.600 hectare. Zona Parâng este puternic împădurită, există hrană din belșug, iar condițiile de înmulțire sunt optime pentru ursul brun. Gestionarul fondului cinegetic menționează că înmulțirea acestora este necontrolată, iar în lipsa unor măsuri ferme la nivel național conflictele om-urs ar putea să fie din ce în ce mai frecvente”, anunță Primăria Petroșani.

Acces restricționat
„Recomandările specialiștilor sunt ca, în cazul în care semnalați prezența unui urs, păstrați distanța față de acesta, nu încercați să vă fotografiați cu el sau să îl hrăniți. Chiar dacă poate părea inofensiv, pericolul poate fi major! Protejați animalele din gospodărie fără să vă expuneți pericolului și sunați la 112. Totodată, accesul în zona Brădet a fost complet restricționat, astfel încât să fie preîntâmpinată producerea unui eveniment nedorit”, arată comunicatul celor de la primărie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Copilăria, celebrată la Certeju de Sus. A fost o zi în care fericirea a triumfat, iar cei mici s-au bucurat

Magdalena Șerban   Frumusețea de a fi copil stă în lipsa grijilor, în capacitatea de…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

20 de ore ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

20 de ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din…

20 de ore ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

20 de ore ago