Călin Marian (foto) a primit ordinul de numire pe post, după ce a susţinut examenul pentru şefia Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Hunedoara. Marian a dat examen oral şi scris, fiind singurul candidat care s-a prezentat la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al OJPDRP Hunedoara. Aşa că de astăzi, el îşi intră în pâine, ordinul de numire intrând în vigoare din data de 15 noiembrie 2012.
Liberalul Călin Marian va conduce instituţia, după ce aceasta a fost coordonată de directorul adjunct Adina Mihaiela Moga, de la PDL. Călin Petru Marian a condus Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Hunedoara, între anii 2007 şi 2009. Postul de la OJPDRP a fost negociat în USL Hunedoara, revenind PNL. Adina Mihaiela Moga va rămâne în Oficiu, pe post de director adjunct. La nivelul întregii ţării, guvernul Ponta a hotărât să producă încă 50 de posturi de şefi în cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, astfel încât să poată să scape de actualii şefi de aici, care sunt membri ai PDL.
Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…
La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…