Ieri, pe rolul Tribunalului Hunedoara s-a desfăşurat o nouă şedinţă în procesul lui Cosmin Bărbuţi (foto), acuzat de omor calificat. Dosarul se află în judecata de fond, iar magistraţii în această etapă administrează probatoriul depus de către procurorii care au anchetat cazul. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 10 septembrie.
Vă reamintim, că inculpatul a fost trimis în judecată fiind acuzat de dublu asasinat. Cosmin Bărbuţi este acuzat că a înjunghiat mortal la începutul lunii aprilie a.c. două persoane, pe bodyguard-ul şi pe patronul barului „Madness” din Vulcan. Crimele s-au produs în urma unei încăierări dintre inculpat şi alţi clienţi ai localului, în care au fost implicate şi cele două victime. Cu toate că faptele au fost evidente pentru anchetatori, în momentul în care a fost audiat, Bărbuţi a afirmat că a fost în legitimă apărare. În urma celor două victime, au rămas familiile îndurerate, printre care un copil de doi ani şi soţia patronului barului care este imobilizată într-un cărucior cu rotile, în urma unui accident auto.
Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…
Astfel, începând de astăzi de la ora 14.00, până luni, la ora 08.00, în sudul…
Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…
Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…