Categories: Actualitate

Nou termen în procesul achiziţiilor ilegale de la Direcţia Veterinară

Sorina Popa

Ieri, s-a consumat un nou termen în procesul în care sunt implicaţi fostul şef al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, Marius Lăzărescu (foto), împreună cu alţi doi salariaţi, aceştia fiind trimişi în judecată, pentru fals intelectual, în luna mai a anului trecut. Ieri, ar fi trebuit să se prezinte unul dintre martori în faţa judecătorilor, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ca atare, s-a stabilit un nou termen, în acest caz, pentru 19 februarie 2013.

Aparatură care a existat doar pe hârtie
Fostul şef de la DSVSA Hunedoara şi alţi salariaţi ai acestei instituţii sunt cercetaţi de către procurori pentru o achiziţie în valoare de 350.000 de lei, în urma căreia ar fi trebuit să se obţină mai multe aparate necesare muncii în direcţie. În fapt, în urma unei licitaţii organizate în 2005, pentru achiziţie de aparatură de laborator, în valoare de 350.000 de lei, câştigătoare au fost desemnate două firme din Bucureşti, SC Laboratory Sistem şi SC Star Laboratory. Surprinzător, în ziua în care s-au semnat contractele, s-a cumpărat şi aparatura de la cele două firme, iar plata către furnizori s-a făcut integral.
Numai că aparatele respective n-au mai ajuns niciodată la DSVSA Hunedoara, cu toate că aici s-au întocmit documente false care atestau că ele au fost livrate şi instalate, pentru a putea fi plătite.
Un an mai târziu, conducerea DSV i-a acţionat în instanţă pe cei doi furnizori pentru recuperarea daunelor. După un an, a apărut şi sentinţa judecătorească, prin care cele două firme sunt obligate să restituie sumele încasate. Numai că, primind pe tavă „păsuiala” de un an, cele două firme au avut timp să-şi şteargă urmele, intrând în insolvenţă. Aşa că, pentru sumele datorate, DSV Hunedoara s-a înscris, cuminte, la masa credală.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani fru­moși de pe urma…

13 ore ago

Bulina albă

Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…

13 ore ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…

13 ore ago

Tranzacții suspecte din contul unui medic veterinar din Hunedoara

Contul unui medic veterinar hune­do­rean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…

13 ore ago

Bărbat acuzat că ar fi înşelat mai mulţi bătrâni cu lucrări funerare. Prejudiciul – 80.000 lei

Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…

13 ore ago

Fișele medicale pentru permisul de conducere și cele pentru portarmă se pot face la spitalul din Brad, la un tarif foarte competitiv. Serviciu autorizat prin legislația în vigoare

Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai re­zol­vat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…

13 ore ago