ComunitateFlash

Nou-născuţii ies din maternitate fără să fie vaccinaţi

indexNatalia Bumbac

Din cauză că Ministerul Sănătăţii a întârziat achiziţia de vaccin anti-hepatic, copiii născuţi în a doua jumătate a acestei luni ies nevaccinaţi din maternităţile de la noi din judeţ. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara au anunţat că vaccinul contra hepatitei B pentru nou-născuţi va fi achiziţionat până la sfârşitul lunii iulie, de către Ministerul Sănătăţii, după care va fi livrat către unităţile medicale.

Vaccinarea va fi făcută de către medicii de familie
„Suntem un judeţ un pic favorizat pentru că am avut vaccinurile necesare până la jumătatea lunii iulie. În momentul de faţă nu mai avem, iar în adresa pe care am primit-o, Ministerul Sănătăţii ne anunţă că licitaţia pentru achiziţionarea următorului lot de vaccinuri se va desfăşura la sfârşitul lunii iulie. Nou-născuţii care nu au fost vaccinaţi la maternitate, vor fi vaccinaţi de către medicii de familie. Riscul de transmitere a acestei boli la momentul naşterii este minim”, ne-a declarat medicul Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
Acest tip de vaccin nu lipseşte doar în maternităţile spitalelor, ci şi în farmacii. Chiar dacă unii părinţi ar dori să procure dozele, nu ar avea de unde, vaccinurile fiind de negăsit. În aceste condiţii, nou-născuţii vor fi imunizaţi abia când autorităţile centrale vor reuşi să trimită vaccinurile către maternităţile din judeţ. Vaccinarea anti-hepatită B se efectuează de regulă în primele 24 de ore de la naştere. Acest vaccin face parte din schema de vaccinare naţională pe care statul român o asigură anual, gratuit, în maternităţi, în cadrul Programului Naţional de Imunizare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura