Note de lector. Ioan Aurel Pop: „De la Romani la Români, pledoarie pentru latinitate“
Dr. Gheorghe Firczak
În anul 2019, Editura Litera a determinat publicarea volumului menţionat în titlul acestor note de lector. Există două repere pe care dorim să le aducem în atenţia cititorilor: personalitatea autorului şi valoarea semnificativă a cărţii propuse celor care lecturează istorie, valoare afirmată evident de textul ei.
Ioan-Aurel Pop, istoric, absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie-Filosofie (1979), profesor universitar al respectivei universităţi (1996), membru corespondent al Academiei Române (2001), membru titular al Academiei Române (2010), rector al Universităţii Babeş-Bolyai (2012), preşedinte al Academiei Române (2018). Este mai mult decât impresionantă lista lucrărilor istoriografice pe care le-a redactat fie singur, fie în colaborare cu alţi autori. Spaţiul tipografic nu ne permite să le înşiruim acum. Menţionăm un singur titlu, Istoria României Compendiu, coordonatori Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, poate cel mai semnificativ pentru dimensiunea naţională a scrisului istoric românesc.
De la romani la români, Pledoarie pentru latinitate este o expresie istorică ce accentuează dimensiunea ontosului românesc. Importanţa demersului reiese din Argument, care deschide volumul: …În investigarea trecutului românilor au intervenit, însă, mereu şi considerente extraştiinţifice, mai ales anumite interese politice interne, dar şi dorinţe de denigrare, rivalităţi între vecini şi chiar teribilisme din partea unor intelectuali cu profil de adolescenţi întârziaţi… Există iubitori de trecut fără pregătire de specialitate, care pretind sau cred sincer că istoricii de meserie sunt slabi, nepricepuţi, ignoranţi, vânduţi unor forţe obscure, inamice şi intrigante. Prin urmare, unii dintre aceşti amatori se dedau la construcţii proprii ale trecutului românilor, alcătuiri complet rupte de realităţile istorice şi mai apropiate de beletristică sau de ştiinţa-ficţiune. Meritul volumului aduce în prim plan dimensiunea etnico-lingvistică a românilor în contextul romanităţii contemporane, a circumscrierii istoriei româneşti în universalitate. Mai mult, autorul face recurs, nici nu se putea altfel, la contribuţii istoriografice româneşti realizate de-a lungul timpului care clarifică valenţele ontosului românesc. Autorul punctează dimensiunile existenţei poporului nostru prin raportarea la etnogeneză: Apartenenţa românilor la latinitate… nu reprezintă un merit al românilor, dar îi aşază pe români în rând cu lumea… nu este un lucru de laudă şi nici unul de ruşine, ci este o simplă realitate, aceea de a fi înrudiţi, lingvistic şi cultural, cu italienii, cu spaniolii, cu francezii, cu portughezii etc. Menţionează apoi că limba română este tezaurul cel mai de preţ al românismului care contribuie la descoperirea convergenţelor cu celelalte popoare neoromanice pentru a sublinia spiritualitatea comună a acestor popoare. În definitiv, Latinitatea este un întreg univers, iar românii fac parte din el, concluzionează autorul.
Cartea lui Ioan-Aurel Pop este într-adevăr o pledoarie pentru dinamica istoriei româneşti, pentru poziţionarea exactă a românilor în istoria universală, pentru ca toţi cei care, prin forţa împrejurărilor, nu au o viziune clară asupra istoriei, a etnogenezei româneşti să surprindă valorile reale în acest context.
