Universitatea Petroşani, lidera Ligii a IV-a Hunedoara, a fost ocrotită de şansă şi de „îngerul păzitor” dintre buturi, portarul Daniel Văcaru. Petroşănenii au câştigat cu 3-0 derbiul etapei a VII-a a eşalonului judeţean de elită, disputat în deplasare, în compania celor de la Retezatul Haţeg. „Zimbrii” au pus mari probleme trupei antrenate de Ionuţ Stelescu, ratând un penalti la scorul de 0-0 şi având încă două bare. Însă, după irosirea penaltiului, haţeganii au căzut psihic şi au încasat trei goluri consecutive de la „studenţi”, toate în repriza secundă.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…