Noile autobuze din Deva au intrat în circulaţie!

Ieri, primarul Devei, Florin Oancea, a prezentat noile autobuze, aduse din Israel, care vor circula de acum pe străzile municipiului.

”Cinci autobuze sunt deja pe traseu. Mai sunt alte trei autovehicule, care vor veni de săptămâna viitoare, iar din august aducem alte patru. Le-am promis devenilor că le voi asigura un transport public de calitate în fiecare zi. Până în toamna anului trecut, în Deva circulau autobuze ce aveau condiţii execrabile şi toată lumea era supărată. Atunci, în situaţia aceea de criză, am închiriat autobuze de la Timişoara. Nu m-am oprit, iar de astăzi avem autovehicule mai moderne pentru transport în comun. În 2020 sau cel mai târziu 2021 vom avea în Deva autobuzele electrice. Până atunci, devenii, trebuie să se bucure zilnic de un transport public modern. Cârcotaşii pot să critice cât vor. Pe mine mă interesează de miile de deveni care folosesc în fiecare zi transportul în comun”, a declarat primarul Devei, Florin Oancea.
Noile autobuze sunt personalizate cu Deva-750, pentru că în acest an reşedinţa de judeţ împlineşte 750 de ani de atestare documentară. Noile autovehicule sunt marca Volvo, SC Transport Public Local Deva încheind un contract de închiriere pentru opt autobuze în valoare de 350.000 de euro. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

AMENDĂ ȘI MATERIAL LEMNOS CONFISCAT ÎN URMA UNOR ACȚIUNI DE COMBATERE A DELICTELOR SILVICE

Polițiștii au desfășurat, în data de 16 martie a.c., mai multe activități pe linia prevenirii…

43 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

16 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

16 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

16 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

16 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

16 ore ago