Sport

Noi turnee „Cupa Crăciunului” la Simeria

11 x 2 cupa craciunuluiCiprian Marinuţ

Turneele trei şi patru din seria de competiţii „Cupa Crăciunului” organizată de clubul CFR Simeria vor alinia la start 14 echipe din judeţele Dolj, Sibiu, Alba şi Hunedoara, în acest weekend, la Simeria. Competiţia jucătorilor născuţi în 2003 va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, iar cea rezervată grupei de vârstă 2004-2005 se va desfăşura duminică, 14 decembrie, ambele fiind găzduite de sala de sport a Şcolii generale nr. 2 Simeria.

Întrecerea rezervată grupei de vârstă 2003 se anunţă a fi una foarte disputată, întrucât la start se vor afla opt echipe din trei judeţe: Dolj, Alba, Hunedoara. În Grupa A au fost repartizate echipele CFR Simeria I, Universitatea Petroşani, Dacia Orăştie şi Unirea Veţel, iar din Grupa B vor face parte grupările Arsenal Craiova, Viitorul Abrud, Primavera Deva şi CFR Simeria II. La ediţiile anterioare duelul pentru trofeu s-a dat între Arsenal Craiova şi CFR Simeria, însă acum, pretenţii la medaliile puse în joc au şi celelalte formaţii, în special Universitatea Petroşani, Dacia Orăştie, Viitorul Abrud şi Primavera Deva. Oricare va fi însă noua campioană, e sigur că meciurile vor avea ca ingrediente principale pasiunea, ambiţia şi talentul, iar competiţia organizată de antrenorul Dorin Costea va fi una de succes. La categoria jucătorilor născuţi în anii 2004-2005, pe lista de stat se află doar şase formaţii din judeţele Dolj, Sibiu şi Hunedoara. Echipele au fost împărţite în două grupe, astfel: grupa A – CFR Simeria I, Viitorul Sibiu I şi Primavera Deva; grupa B – Arsenal Craiova, CFR Simeria II, Viitorul Sibiu II. La ambele categorii de vârstă, în faza grupelor se va juca în sistem fiecare cu fiecare, iar apoi se vor desfăşura meciuri de clasament.
La competiţie au fost invitaţi şi copiii de la Jiul Petroşani, însă antrenorul Damian Militaru a spus că nu au mai rămas fonduri pentru cei mici pentru a putea participa la acest eveniment.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura