Noi proteste ale sindicaliştilor în Capitalã

  Oana Mihnea

În perioada 17 noiembrie – 17 decembrie, reprezentanţii Cartel ALFA organizează la Bucureşti a doua lună de proteste, după cele din luna octombrie, care s-au încheiat fără rezultatele aşteptate. Nemulţumirile acestora sunt legate de faptul că Executivul nu a dispus modificarea Legii Dialogului Social iar efectele asupra salariaţilor români sunt dezastruoase.

Protestele se desfăşoară la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei sociale şi a Persoanelor Vârstnice, zilnic între orele 10.00 şi 12.00. Astfel de proteste au mai fost organizate şi în luna octombrie, însă fără nici un rezultat. De aceea, sindicaliştii au decis să iasă din nou în stradă, pentru a cere Guvernului să se ţină de promisiunea făcută, şi anume să modifice legea dialogului social. Actuala lege presupune crearea unor condiţii inumane de muncă, salarii menţinute la un nivel foarte scăzut, evaziune fiscală şi contribuţii fiscale plătite la nivelul salariului minim, toate acestea cu efecte asupra stării de sănătate a angajaţilor. Şi sindicalişti hunedoreni iau parte la proteste.
Referitor la aceste lucruri, liderul sindicatului „Siderurgistul“ Hunedoara, Petru Vaidoş, ne-a declarat: „Modificarea a fost făcută de Guvernul Boc în 2011, însă Executivul actual a promis că va modifica legea şi nu a făcut-o până la această oră. În 7 octombrie s-a încheiat prima etapă cu un miting la care au participat 6.000 de sindicalişti în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Dacă nu am reuşit să obţinem nimic atunci, am reluat protestele, pentru că este singura modalitate de a  determina Guvernul să schimbe radical legea dialogului social. Salariaţii sunt singurii care au de suferit şi dacă nu reuşim nici acum, vom continua“, a spus liderul sindical hunedorean.
Acţiunile de protest se desfăşoară sub acelaşi slogan folosit şi anterior, şi anume: „Dreptul de a negocia nu se negociază. Ponta, respectă angajamentul şi modifică Legea Dialogului Social“.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 zile ago