Categories: Actualitate

Noi performanțe medicale la Cardiologia din Deva

Miercuri, 1 noiembrie 2023, între orele 11.00 și 22.00, în Laboratorul de Cardiologie Intervențională al Spi­ta­lu­lui Județean de Urgență din Deva, s-au efectuat proceduri la 10 pacienți: 5 diag­nostice, 5 angioplastii și s-au im­plantat 9 stenturi.

Nu mai trebuie duși la Timișoara
„Este pentru a doua oară în decurs de o lună când, la Spitalul Județean de Urgență din Deva se efectuează pro­ceduri medicale la Laboratorul de Car­diologie Intervențională. După cum se știe, pe 4 octombrie au avut loc primele intervenții de acest gen la Deva, când au fost supuși unor proceduri medicale opt pacienți. Puțini sunt cei care au crezut că acest proiect va prinde contur. Iată că, așa cum ne-am propus, pacienții din județ nu mai sunt nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru o șansă la viață. Procedurile se fac și la Deva, e adevărat, deocamdată sub coordonarea medicilor de la Timișoara. Încet, dar sigur și ho­tărât, ne îndreptăm spre atingerea sco­pului propus, adică utilizarea la capa­ci­tatea optimă a acestui laborator. Mul­țu­mesc medicilor și asistenților pentru implicare și îi felicit pentru această nouă performanță medicală înregistrată la Deva”, a declarat Laurențiu Nistor, pre­șe­dintele Consiliului Județean Hunedoara.

Ghiduri de specialitate
Șeful Secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Deva subliniază că necesitatea înființării acestui serviciu se confirmă prin creșterea numărului pa­cienților cu afecțiuni cardiace.
„În urma celor două zile de lucru de până acum am observat cu îngrijorare proporția crescută de pacienți cu pa­tologie complexă, cu încărcătură atero­scle­rotică importantă chiar la vârste tinere, care au necesitat proceduri de dilatare prin implant de stent. În general se estimează că 30-40 la sută dintre cazurile explorate prin coronarografie vor necesita angioplastie coronariană, iar la Deva până acum s-a constatat că acest procent depășește 50 la sută, confirmând așteptările legate de ob­ser­vațiile clinice anterioare, care argu­men­tau înființarea unui astfel de ser­viciu. Atât criteriile de eligibilitate a paci­enților pentru explorare, cât și cri­teriile de angio­plastie și implant de stent, au res­pectat cu strictețe indica­țiile din ghi­durile de specialitate. Re­zol­varea în acest mod a patologiei agre­sive car­dio­vas­culare este oportună, prevenind timpii lungi de așteptare pentru efec­tu­a­rea procedurilor în clinici universitare și reducând atât suferința pacienților, cât și riscul de deces de cauză cardiovas­cu­lară”, a declarat dr. Constantin Blaj.
Potrivit reprezentanților SJU Deva, toți pacienții supuși procedurilor medicale sunt internați în secția Cardio­logie, cu stare generală bună. Echipele de medici și asistenți au fost conduse de Dr. Milovan Slovenski (Timișoara). (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

18 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

18 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

18 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

18 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

18 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

18 ore ago