Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române, percheziţiile se fac la 23 de adrese din cele patru județe și ele vizează destructurarea unei reţele infracţionale, administratorii fiind suspectaţi că prin 12 firme ar fi produs evaziune fiscală şi spălare de bani. Trei dintre percheziţii sunt în judeţul Mehedinţi, două în Timiş, opt în Alba şi 10 în Hunedoara, cazul fiind instrumentat de Serviciul de Investigarea Fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Tribunalului Mehedinţi. Mai mulţi suspecţi au fost ridicați și duşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi pentru continuarea cercetărilor.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2012, administratorii unor firme ar fi înregistrat tranzacţii comerciale fictive de peste trei milioane de euro, pentru care nu au plătit TVA şi impozit pe profit. Ca urmare, administratorii firmelor ar fi produs un prejudiciu de peste 700.000 de euro bugetului de stat. Vom reveni cu amănunte. (Mircea Crivăț)
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
View Comments
Autorul articolului are capul in nori si matematica a fost cam grea cand trebuia studiata.Concret ..evaziune de peste 7000 euro....700.000 euro,pe aproape...nu e mare diferenta..sau a venit chelnerul cu berea si nu a mai fost atentie la ''editare articol''...hh