Noi microbuze școlare aduse în județ

Ieri, la Consiliul Județean Hunedoara, s-a semnat contractul prin care a fost aduse în județ un nou lot de microbuze electrice pentru transportul elevilor.

Criterii
„Alături de mine a fost domnul Bogdan-Gabriel Manole, reprezentantul asocierii QEV TECHNOLOGIES SL – AMPERIO ENERGY SRL, compania care va livra cele șase vehicule ce vor ajunge în șase comune hunedorene.
Achiziția este finanțată prin Planul Na­țio­nal de Redresare și Reziliență – Com­po­nenta 15: Educație. Prin acest program, județului Hunedoara i-au fost alocate 30,1 milioane de lei, sumă destinată achiziționării a 23 de microbuze electrice pentru trans­portul elevilor. Microbuzele marca Mer­ce­des au fost predate, în luna septembrie, celor 23 de primării care au îndeplinit cri­teriile de eligibilitate.
Economiile realizate în cadrul contractului de finanțare ne-au permis să achiziționăm încă șase mijloace de transport, pe care le vom pune la dispoziția copiilor care fac naveta la școală. În baza angajamentului luat de furnizor, cele șase microbuze vor ajunge în județ până la începutul lunii decembrie, urmând să fie predate de Consiliul Județean Hunedoara comunelor Orăștioara de Sus, Hărău, Teliucu Inferior, Sălașu de Sus, Romos și Sarmizegetusa.
Pentru că microbuzele vor ajunge în lo­calități care nu dispun de fonduri suficiente pentru întreținere și reparații, am con­siderat necesar să introducem criterii clare care să ne asigure că aceste vehicule vor putea fi folosite o perioadă cât mai lungă. Astfel, a fost declarată câștigătoare oferta asocierii care a propus o garanție standard de funcționare a microbuzului electric de 7 ani, o garanție pentru grupul de baterii de 40 ani și o autonomie de rulaj de 484 km.
Îmi exprim speranța că noile microbuze electrice, atât cele aflate deja în dotarea primăriilor, cât și cele care urmează să ajungă în județ, vor fi de un real folos elevilor din comunitățile locale, oferindu-le condiții mai bune de confort și siguranță pe drumul spre școală.
Felicit echipa Consiliului Județean Hune­doara pentru modul profesionist în care a gestionat această achiziție, respectând în totalitate ghidul solicitantului pus la dispoziție de Guvernul României. Felicit, de ase­menea, și asocierea declarată câș­ti­gă­toare, dintre cei șase participanți la licitație, pentru seriozitate și pentru modul în care s-a conformat cerințelor noastre.
În perioada următoare, Consiliul Județean Hunedoara are în plan achiziția altor 10 microbuze electrice, astfel încât să putem acoperi, în cea mai mare măsură, ne­ce­si­tățile de transport ale comunităților locale’, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Con­siliului Județean Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

o zi ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago