Categories: Eveniment

Noi ipoteze în cazul crimei urmată de sinucidere, de la Călan. În loc să vină la nuntă, a venit la înmormântare

Natalia Bumbac

Mama fetei omorâte în Călan, de către tatăl său vitreg a ajuns ieri acasă. Anica Soldatovic era plecată de ani buni la muncă în Elveţia, iar vestea despre moartea celor doi a adus-o de urgenţă în România. În loc să fie întâmpinată de cei dragi cu bucuria revederii, femeia a fost întâmpinată de uşa apartamentului sigilată de către procurori şi de câteva lumânări lăsate de vecini în pragul casei. Ieri, în jurul orelor 15.00, femeia a mers la morgă, de unde a ridicat cadavrele celor doi, a soţului său şi a fiicei sale, iar înmormântarea va avea loc în una din zilele următoare.
Medicul legist Dan Mărculescu, şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că bărbatul nu a murit în urma tăierii venelor, aşa cum au fost vehiculate primele informaţii, ci decesul a survenit după ce acesta a înghiţit o substanţă toxică, neidentificată deocamdată.
Neînţelegerile dintre cei doi soţi au dus la moartea fetei
Anica Soldatovic a fost anunţată despre moartea fiicei sale prin telefon de către fostul său soţ, Traian Urşic, care este şi tatăl natural al victimei. Acesta a venit în faţa blocului, unde locuia fiica sa cu tatăl vitreg, în ziua în care s-a produs crima, fiind extrem de îndurerat de moartea acesteia. Deşi nu mai era în relaţii apropiate cu fosta soţie, el a păstrat legătura cu fiica sa. Era bucuros că urmează să se căsătorească, dar despre problemele pe care le avea cu tatăl vitreg, aceasta nu i-a povestit foarte multe detalii.
A vrut să se răzbune pe soţia sa?
Potrivit informaţiilor provenite din rândul celor care efectuează ancheta în acest caz, se pare că gestul făcut de bărbatul de 64 de ani, acela de a-şi ucide fiica vitregă, a avut la bază o stare tensionată dintre acesta şi soţia sa, mama fetei. Femeia nu mai vroia să se întoarcă acasă, la Călan, din Elveţia şi chiar îi spusese lui Giga Soldatovic că vrea să se despartă de el. Se pare că acest lucru l-a determinat pe bărbat să recurgă la crima şi sinuciderea de luni.
Vecinii spun că tensiunea şi certurile dintre cei doi soţi erau mai vechi, iar printre ameninţările pe care le-a făcut bărbatul la adresa soţiei sale a fost şi aceea că, dacă nu se va întoarce acasă, îi va ucide fiica.
Nu avea unde să mai meargă
Din mărturisirile vecinilor acesta îşi vânduse toate proprietăţile din Serbia şi nu mai avea unde să se întoarcă. Banii i-a cheltuit cu familia pe care şi-a făcut-o în România, iar cu cei din Serbia a întrerupt orice legătură. Printre alte ocupaţii pe care le avea, Giga Soldatovic era cunoscut şi ca interpret de muzică populară în zona oraşului Călan. Era adesea invitat să cânte la diverse petreceri, botezuri şi nunţi. Iar înregistrările postate pe youtube ni-l prezintă drept o fire pasională, care transpunea în melodiile interpretate, sentimentele de dragoste pe care le purta faţă de anumite persoane.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

12 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

12 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

12 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

12 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

12 ore ago