Comunitate

Noi facilităţi pentru agenţii economici din Parcul Industrial Hunedoara

04-vali-bejinariu-parc-industrial-hd-1Magdalena Şerban

Parcul Industrial Hunedoara concesionează în această perioadă încă două parcele de teren către doi noi agenţi economici, mai exact, o fabrică de ambalaje la pachet cu o tipografie şi o producţie de case de lemn. Pe lângă faptul că activităţile se diversifică, dând posibilitatea cât mai multor categorii profesionale să-şi găsească un loc de muncă, aici se implementează noi facilităţi.

Servicii diversificate şi de calitate
“Am adus în Parc un punct de alimentaţie publică, acesta urmând să se transforme în cursul anului 2015 într-o cantină modern echipată, unde personalul muncitor, tehnic sau delegaţiile străine vor putea servi o masă caldă, la preţ rezonabil. De asemenea, am crescut standardul de calitate a serviciului de pază şi protecţie, sistem care începând din februarie 2015 va avea obligaţia de a monta un circuit integrat de monitorizare a perimetrului Parcului Industrial, bazat pe camere de luat vederi şi echipament de radio locaţie, astfel încât alarmările şi intervenţiile echipelor de pază să fie cât mai eficiente. Am reuşit ca, începând cu luna noiembrie 2014, să aducem un prestator pentru serviciile de întreţinere şi curăţenie industrială, care să pună la dispoziţia agenţilor economici de pe platformă, servicii de calitate la preţuri fără concurenţă. Serviciul va avea în dotare automăturători moderne pe carburaţie, pentru activităţi exterioare şi automăturători pe acumulatori pentru curăţenie în interiorul halelor de producţie, precum şi echipamente pentru întreţinerea spaţiilor verzi”, a precizat Valeriu Bejinariu (foto), directorul general al SC Parc Industrial SRL Hunedoara. Potrivit acestuia, în Parc va mai funcţiona o spălătorie pentru autoturisme şi autotrenuri, iar parcarea interioară deja existentă, în suprafaţă de 3.500 metri pătraţi, va fi reamenajată şi transformată în parcare pentru autoturisme şi pentru autotrenuri, astfel încât drumul uzinal să se descongestioneze, făcând posibilă intervenţia echipelor de specialitate în timp util, atunci când este necesar, iar traficul să se poată desfăşura în ambele sensuri.

 Cea mai mică taxă de administrare
“Realizările actuale sunt apanajul total al echipei care a considerat că trebuie să fie asigurate toate utilităţile necesare desfăşurării unor activităţi economice fluente şi de înaltă calitate,  că transportatorii care deservesc activităţile economice trebuie să aibă propria locaţie de campare pe durata cât staţionează, a considerat că toate parcelele de teren trebuie să fie racordate la utilităţi – nefiind suficientă  doar aducerea reţelelor de distribuţie a utilităţilor până în interiorul  Parcului, a considerat că un Parc Industrial funcţional se cunoaşte încă de la intrare, motiv pentru care s-a automatizat accesul şi s-a creat al doilea acces modern în zona vestică etc. În cadrul managementului aplicat, regula numărul unu a fost acordarea de facilităţi financiare. Aşa am ajuns să avem cea mai mică taxă de administrare dintre toate Parcurile Industriale din România, să reducem costurile pe componenta de  energie electrică activă de la 248 lei/MW la 184 lei/MW, iar din ianuarie 2015, se va plăti 152 de lei/MW, ceea ce înseamnă în jur de 40 la sută costuri energetice mai mici faţă de august 2012. Prin recapitalizarea acestor sume, agenţii economici au numai de câştigat”, a încheiat directorul general al Parcului Industrial Hunedoara.

2 comentarii la „Noi facilităţi pentru agenţii economici din Parcul Industrial Hunedoara

  • Pai si cu website-ul ce facem domnule director Vasile Bejinariu? E principala poarta virtuala de intrare in parc pentru orice firma ce doreste sa ajunga la Hunedoara mai inainte de toate!

    Website/Domain Inactive.
    REASON: Payment issues.
    Call: 0040.771.088431

    Va dau numarul de telefon… ce apare pe site poate-poate…. Nu de alta dar poate si acasa nu doar in parcul industrial aveti netu` taiat caz in care imi ,,racesc gura degeaba,,.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura