Nicolae Dunca, reales la conducerea PSD Aninoasa

  Maximilian Gânju

Primarul în exerciţiu al localităţii din vestul Văii Jiului a fost ales la şefia organizaţiei locale a PSD, Dunca fiind şi candidatul partidului, la alegerile din 2016, pentru un nou mandat la şefia Primăriei Aninoasa. Nicolae Dunca a primit votul colegilor din PSD şi nu a avut prea mari emoţii, în condiţiile în care se bucură de o imagine foarte bună, după ce a reuşit să scoată localitatea din insolvenţă.

Nicolae Dunca a fost ales cu unanimitate de voturi. „Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au creditat cu această onorantă funcţie politică. Împreună cu toţi cei care sunt alături de noi şi cu cei care doresc să ni se alăture, îmi doresc să redăm încrederea într-un viitor mai bun tuturor cetăţenilor din oraşul Aninoasa”, a declarat noul preşedinte al PSD Aninoasa, Nicolae Dunca.
Schimbare de lider şi la Vulcan
Şi la PSD Vulcan au fost alegeri. Astfel, primarul localităţii este noul şef al PSD Vulcan, după ce, în urma alegerilor din organizaţie, a reuşit să-l detroneze pe omul de afaceri Marian Coltescu. Astfel, Gheorghe Ile a fost ales preşedinte al PSD Vulcan şi va face echipă cu viceprimarul localităţii, Cristian Merişanu, acesta din urmă fiind ales preşedinte executiv. Conferinţa organizaţiei PSD Petroşani a consemnat reconfirmarea în funcţia de preşedinte a lui Ioan Rus, bătălia aici ducându-se între Rus şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Costel Postolache. Schimbarea de lider s-a produs şi la Uricani, unde viceprimarul localităţii, Corneliu Braia, a preluat de la Dănuţ Buhăescu funcţia de preşedinte al organizaţiei locale a PSD. Nu fără voia edilului şef, acesta din urmă anunţând încă de anul trecut că preşedintele de partid nu trebuie să fie primarul, întrucât se lasă în mâna unui singur om toată puterea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

7 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

o zi ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago