Categories: Actualitate

Nici un caz nou de pestă porcină la Vulcan

Focarul de pestă porcină descoperit în cartierul Colonie din Vulcan a fost combătut eficient, astfel că nu s-a mai înregistrat nici un caz nou de la instituire a măsurilor de dezinfecţie, monitorizare şi restricţie.

Autorităţile prelevează probe pentru a avea confirmarea că nu mai există nici un pericol, conform procedurilor, după cum a precizat prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely. Pesta porcină a fost confirmată, în august, după ce într-o gospodărie din municipiul Vulcan, din cartierul Colonia de Jos, doi porci au murit, iar analizele au confirmat că este vorba de virusul pestei porcine africane. În prima etapă, Unitatea Locală de Decizie (ULD) din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), convocat de prefectul judeţului Hunedoara, a instituit printre alte măsuri şi starea de alertă epidemiologică şi a unor filtre care au urmărit respectarea restricţiilor de mişcare a animalelor, persoanelor, mijloacelor de transport, în vederea prevenirii transmiterii virusului PPA din zona afectată. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A învățat din gre­șelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia ad­versarilor…

17 ore ago

Bulina albă

Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…

17 ore ago

Bulina neagră

Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…

17 ore ago

Copil de 9 ani la volan, tatăl filma totul

Individul și-a lăsat și chiar în­cu­rajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…

17 ore ago

Spirit civic demn de apreciat: portofel cu peste 2.000 de lei, restituit proprietarului

Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…

17 ore ago